Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, l-a dat în judecată pe fostul preşedinte Klaus Iohannis. Anunțul vine după ce După ce familia Iohannis a refuzat plata voluntară în cazul unui imobil din Sibiu.
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, l-a dat în judecată pe fostul preşedinte Klaus Iohannis pentru a recupera despăgubirile aferente lipsei de folosinţă a jumătăţii de imobil din centrul Sibiului pe care ANAF a preluat-o ca moştenire vacantă.
„Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, se menţionează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit sursei citate, având în vedere că pârâţii, respectiv familia Iohannis, au refuzat plata voluntară, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite statului.
„Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, precizează reprezentanţii ANAF.
La începutul lunii octombrie, ANAF a anunţat, printr-un comunicat, că a preluat, în condiţiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 – ce a aparţinut familiei Iohannis – ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.