Anunț bombă făcut de către primarul suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru PresaSM.ro: va candida pentru un mandat de primar al municipiului Satu Mare la alegerile din 2020.
Cătălin Cherecheș a declarat pentru PresaSM.ro că a luat această decizie după ce a observat potențialul uriaș, dar nevalorificat, al Sătmarului.
”Vreau să vă mărturisesc ceva. Veneam acum două sau trei luni într-o vizită la domnul deputat Petric în Satu Mare și am făcut o plimbare de peste o oră pe străzile din Satu Mare. Și am văzut un oraș cu un potențial mult mai mare decât municipiul Baia Mare și unde, îi spuneam domnului deputat, chiar aș fi tentat să candidez în 2020”, a declarat Cătălin Cherecheș.
Edilul șef băimărean a spus că va candida pentru următoarele alegeri din 2020. Acesta a precizat că a fost convins de potențialul uriaș pe care îl are municipiul Satu Mare.
”Cred că este o veste foarte bună pentru a dezvolta un oraș care cu adevărat poate să fie pentru nord-vestul României cel mai dezvoltat pol. Are potențial mult mai mare decât municipiul Baia Mare, trebuie să o recunosc foarte deschis. Vorbim de istoria orașului, despre cultură, despre așezarea pe care o dă geografia locului. Vorbim despre arhitectură. În Baia Mare avem trei străzi care au o arhitectură similară cu ceea ce aveți dumneavoastră pe o sută de străzi în municipiul Satu Mare. Împreună cu domnul deputat Octavian Petric o să dau o mână de ajutor, pentru că oamenii din Satu Mare merită mult mai mult”, a mai spus Cherecheș.
IMPORTANT. Articolele de pe acest site sunt proprietatea cotidianului PresaSM.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, proprietarul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Anunț bombă! Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș: ”Candidez pentru Primăria Satu Mare!”
Anunț bombă făcut de către primarul suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru PresaSM.ro: va candida pentru un mandat de primar al municipiului Satu Mare la alegerile din 2020. Că...
Citește și
Actualitate
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele
Actualitate
FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria
Actualitate
Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică
Actualitate
A sărit gardul pentru un pachet de țigări, dar a ajuns să execute patru ani de închisoare
Actualitate
FOTO. Poliția Satu Mare explică: un șofer beat, cu cuțit asupra lui, a amenințat polițiștii. Trupele speciale l-au imobilizat
Actualitate
OAȘ. Accident în lanț, trei mașini distruse. Șoferul avea o alcoolemie uriașă
Actualitate
FOTO. Șofer beat, încătușat ASTĂZI după o urmărire ca în filme pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au scos armele după ce bărbatul ar fi scos un cuțit
Actualitate
FOTOGALERIE. Începe StreetMusic Festival, cel mai colorat eveniment al orașului Satu Mare
Actualitate
Puhoiul de la granița cu Ucraina. Număr uriaș de persoane ajunse ilegal în județul Satu Mare
Actualitate