Meniu

Caută pe PresaSM

0

Arme și sute de kilograme de vânat, confiscate. Zeci de persoane, cercetate pentru braconaj

Arme și peste 200 de kilograme de vânat au fost confiscate de polițiști în urma unei acțiuni a Poliției. Peste 20 de persone din cadrul unei asociații de vânătoare sunt cercetate acum pentru braconaj....

Arme și peste 200 de kilograme de vânat au fost confiscate de polițiști în urma unei acțiuni a Poliției. Peste 20 de persone din cadrul unei asociații de vânătoare sunt cercetate acum pentru braconaj. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat 22 de persoane, din cadrul unei asociații de vânătoare, care au comis acte de braconaj pe fondul cinegetic Unimăt. Oamenii legii spun că vânătorii au folosit câini pentru a hăitui vânatul, contrar prevederilor legale. Armele, dar și peste 200 de kg de vânat au fost confiscate de polițiști.
"În fapt, persoanele mai sus menționate au participat la o partidă de vânătoare  unde au folosit trei câini de vânătoare cu ajutorul cărora au hăituit vânatul, contrar prevederilor legale. Vânatul în cantitate totală de 244 de kg a fost recuperat și a fost predat gestionarului fondului de vânătoare. Totodată, au fost ridicate în vederea expertizării 7 arme de vânătoare precum și muniția aferentă și un autoturism cu ajutorul căruia a fost transportat vânatul," se arată într-un comunicat la IPJ Satu Mare.
În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj.

Citește și:

Se pregătesc patrule pe malurile Someșului. Ce spune Consiliul Județean Poliția, la vânătoare de șoferi. Cei care făceau drift-uri, sancționați Oamenii legii explică de ce stau la "pândă"

Citește și

Cutremur, astăzi, în administrația locală! Unii consilieri din Satu Mare, obligați să aleagă: locul de muncă sau mandatul de ales local
Actualitate

Cutremur, astăzi, în administrația locală! Unii consilieri din Satu Mare, obligați să aleagă: locul de muncă sau mandatul de ales local

acum 1 oră
Și-ar fi bătut soția după o nuntă, apoi a distrus mașina și gardul. Zilele acestea, în Satu Mare
Actualitate

Și-ar fi bătut soția după o nuntă, apoi a distrus mașina și gardul. Zilele acestea, în Satu Mare

acum 2 ore
FOTO. Tentativă la omor, în județul Satu Mare. Trei polițiști au prins suspectul, trimis astăzi în judecată
Actualitate

FOTO. Tentativă la omor, în județul Satu Mare. Trei polițiști au prins suspectul, trimis astăzi în judecată

acum 3 ore
O femeie nu își permitea analizele de 574 de lei. O profesoară din Satu Mare i le-a plătit pe loc
Actualitate

O femeie nu își permitea analizele de 574 de lei. O profesoară din Satu Mare i le-a plătit pe loc

acum 12 ore
FOTO. Ce acuzații i se aduc de către victime pompierului/antrenor de karate. Mai multe fete îl acuză de agresiune
Actualitate

FOTO. Ce acuzații i se aduc de către victime pompierului/antrenor de karate. Mai multe fete îl acuză de agresiune

acum 14 ore
FOTO/VIDEO. Șoferul care a fugit după accidentul ÎN LANȚ de pe DN19, prins de polițiști. Avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Actualitate

FOTO/VIDEO. Șoferul care a fugit după accidentul ÎN LANȚ de pe DN19, prins de polițiști. Avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat!

acum 15 ore
Biciclist mort după impactul cu o autospecială SMURD, în județul Satu Mare. Familia mortului face acuzații
Actualitate

Biciclist mort după impactul cu o autospecială SMURD, în județul Satu Mare. Familia mortului face acuzații

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Accident în lanț, cu 4 mașini și victimă, pe DN19. Ambulanță lovită între Satu Mare și Botiz, vinovatul a fugit
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident în lanț, cu 4 mașini și victimă, pe DN19. Ambulanță lovită între Satu Mare și Botiz, vinovatul a fugit

acum 19 ore
Parcarea etajată din Satu Mare vine cu reguli stricte. Ce nu au voie să facă șoferii și cât sunt amenzile
Actualitate

Parcarea etajată din Satu Mare vine cu reguli stricte. Ce nu au voie să facă șoferii și cât sunt amenzile

acum 20 ore
Un bărbat din Ardud s-a trezit cu polițiștii la ușă. Își va petrece următoarele luni după gratii
Actualitate

Un bărbat din Ardud s-a trezit cu polițiștii la ușă. Își va petrece următoarele luni după gratii

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei date de jandarmii sătmăreni în weekend. Zeci de persoane au fost legitimate
Actualitate

Amenzi de mii de lei date de jandarmii sătmăreni în weekend. Zeci de persoane au fost legitimate

acum 21 ore
Un adolescent a făcut scandal de Zilele Partium. Au intervenit jandarmii. Avea și un box metalic asupra sa
Actualitate

Un adolescent a făcut scandal de Zilele Partium. Au intervenit jandarmii. Avea și un box metalic asupra sa

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite