Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ca-n filme. Din milionar în euro a ajuns să fure din Kaufland, la Carei

B.Robert, în vârstă de 40 de ani, are o viață demnă de un film dramatic. Potrivit informațiilor PresaSM, a început ca și un simplu taximetrist, apoi și-a încercat norocul cu o sală de jocuri de noroc,...

Ca-n filme. Din milionar în euro a ajuns să fure din Kaufland, la Carei

B.Robert, în vârstă de 40 de ani, are o viață demnă de un film dramatic. Potrivit informațiilor PresaSM, a început ca și un simplu taximetrist, apoi și-a încercat norocul cu o sală de jocuri de noroc, ca într-un final să dețină un lanț întreg. Doar că patima jocurilor de noroc l-a făcut să piardă tot. Polițiștii din Carei l-au prins în timp ce fura din supermarket-ul Kaufland, din Carei.
A fost un milionar în euro
B. Robert a deschis în urmă cu câțiva ani o sală de jocuri de noroc, după care - grație succesului său - a deschis un lanț întreg. Astfel, dintr-un simplu taximetrist, B. Robert a ajuns milionar în euro. Doar că viața l-a dus în anumite cercuri dubioase, în compania unor indivizi din lumea interlopă, așa că a pierdut totul. A ajuns ulterior să fure din Kaufland, împreună cu un alt bihorean, în vârstă de 42 de ani.
Prins la furat din Kaufland
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați joi, în jurul orei 14.00, despre faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, ajutat fiind de către un alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, ar fi sustras dintr-un supermarket din municipiul din Carei mai multe produse, în valoare de 2.367 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Procedându-se la verificarea persoanelor în cauză, polițiștii au constatat faptul că față de cea de a doua persoană menționată există emisă o dispoziție de urmărire, motivul fiind existența unui mandat de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Oradea pe numele acestuia, astfel că acesta a fost escortat și predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Cercetările continuă sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor două persoane în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 21 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite