Tribunalul Satu Mare a pronunțat, la data de 19 decembrie 2025, o hotărâre de condamnare într-un dosar de fraudă bancară, vizând o tânără trimisă în judecată pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic. Potrivit informațiilor PresaSM, în perioada 11–13 octombrie 2023, inculpata a utilizat fără drept cardul de credit Cetelem aparținând unei alte persoane, efectuând zece operațiuni financiare constând în retrageri de numerar de la ATM, interogări de sold și plăți prin POS, în incinta unui centru comercial din municipiul Satu Mare. Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate a fost stabilit la suma de 10.394,33 lei.
Ancheta a arătat că inculpata a intrat în posesia cardului în contextul unei relații anterioare cu un apropiat al persoanei vătămate. După încetarea relației, cardul a rămas la aceasta, iar ulterior a fost folosit fără consimțământul titularului. Faptele au fost confirmate inclusiv prin imaginile video puse la dispoziție de bancă, care au surprins efectuarea retragerilor de numerar. În fața instanței, inculpata a recunoscut comiterea faptelor și a solicitat judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de lege.
Tribunalul a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 1 lună de închisoare, pentru cele două infracțiuni, însă a hotărât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata va fi obligată să respecte mai multe măsuri, printre care prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, anunțarea schimbării domiciliului sau a locului de muncă și frecventarea unui program de reintegrare socială. De asemenea, aceasta va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptelor, precum și situația personală a inculpatei, care are un copil minor în îngrijire. Pe latura civilă, tribunalul a admis acțiunea formulată de persoana vătămată și a obligat inculpata la plata sumei de 10.394,33 lei, reprezentând despăgubiri materiale. Totodată, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 2.500 de lei.
--------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ