Meniu

Caută pe PresaSM

0

Crimă în Oaș. Și-a ucis vecinul cu mâinile goale. Autorul a primit recent 6 ani de pușcărie

Actele de violență nu sunt o noutate prin Oaș. Cele mai multe sunt pe fondul consumului excesiv de alcool. Așa s-a întâmplat și între doi vecini, care după ce au băut cot la cot, au ajuns să se bată. ...

Actele de violență nu sunt o noutate prin Oaș. Cele mai multe sunt pe fondul consumului excesiv de alcool. Așa s-a întâmplat și între doi vecini, care după ce au băut cot la cot, au ajuns să se bată. Iar unul dintre ei a murit. Agresorul, Vasile Sarca, a primit șase ani de închisoare, decizia fiind dată în data de 31 martie 2022 de către magistrații Tribunalului Satu Mare.

De unde a început totul

Conform informațiilor PresaSM, polițiștii și procurorul de caz spun că la data de 20.10.2018 au fost sesizate de către mama unui bărbat din Negrești-Oaș despre faptul că în jurul orelor 23.00, fiul său a consumat alcool pe terasa locuinţei împreună un prieten de-al său, respectiv Vasile Sarca. După care l-a găsit întins pe jos, fără să mişte şi să vorbească, motiv pentru care a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă, care l-a transportat iniţial la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, iar ulterior la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

Anchetatorii au stabilit că în seara zilei de 19.10.2018, Vasile Sarca, vecin cu victima, s-a deplasat la locuinţa acestuia situată Negreşti-Oaş, şi împreună au băut pălincă. La un moment dat, victima i-a cerut agresorului să plece, adresându-i cuvinte şi expresii jignitoare. Ca urmare, Vasile Sarca l-a prins de umăr şi l-a lovit cu pumnul în zona bărbiei și cu piciorul în zona capului. În urma loviturii, victima a căzut pe spate, la pământ, lovindu-se cu capul de pământ. După ce i-a aplicat lovitura, individul s-a îndreptat spre poartă şi a ieşit din curte.

Din păcate, victima a decedat la Spitalul Județean Baia Mare, în data de 17.12.2018, din cauza traumatismului cranio-cerebral grav cu contuzie şi hemoragie meningocerebrală operate, în evoluţia căruia a survenit o bronhopneumonie.

Agresorul a încercat să o ”cosmetizeze”

Potrivit datelor PresaSM, după moartea victimei, audiat de către polițiști și prucuror, agresorul a spus că: ”el m-a agresat pe mine, iar eu cum m-am întors l-am lovit cu palma, nu cu pumnul”. Recunoaşte însă inculpatul că după ce l-a lovit cu palma s-a lăsat peste corpul victimei cu toată greutatea, precizând că a căzut peste el fără să poată preciza în ce zonă a corpului a lovit victima.

Medicii s-au contrat între ei. Specialiștii de la Cluj au avut cuvântul final

După ce mai mulți medici specialiști nu s-au putut pune de acord cu privire la decesul victimei, respectiv dacă a fost sau nu raport de cauzalitate între decesul victimei și agresiunea la care a a fost supus, magistrații au dispus o nouă expertiză, efectuată de către medicii specialiști din Cluj-Napoca.

Astfel, medicii au reţinut că lovitura inculpatului în urma căreia victima a căzut şi s-a lovit de pământ a provocat traumatismul cranio-cerebral care a dus în final la decesul victimei. Astfel încât judecătorii au avut condițiile necesare pentru a-l condamna pe Vasile Sarca la șase ani de închisoare.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.

FOTO: Arhivă

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 8 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite