Astfel, mașinile parcate necorespunzător vor putea fi ridicate începând de anul viitor. Și asta după adoptarea Hotărârii Guvernului cu numărul 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre cele mai importante modificări care au fost aduse Codului Rutier o reprezintă ridicarea autovehiculelor.
Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în următoarele situaţii:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a stationării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mica de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.
Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
Mai exact, la propunerea primarului, cu aprobarea Consiliului Local Satu Mare. Legislația există, mai trebuie doar voință și la nivel local. E clar! Mașinile parcate ilegal, ridicate în Satu Mare. Consiliul Local, votul final
Primăria municipiului Satu Mare a pus pe masa consilierilor locali pentru a dezbate în ședința joi proiectul de hotărâre prin care se va decide nivelul amenzilor și al taxelor pentru persoanele care î...
Primăria municipiului Satu Mare a pus pe masa consilierilor locali pentru a dezbate în ședința joi proiectul de hotărâre prin care se va decide nivelul amenzilor și al taxelor pentru persoanele care își parchează ilegal mașinile, respectiv pentru ”răscumpărarea” acestora după ce vor fi ridicate de echipaje speciale.
Astfel, șoferii vor plăti un tarif de ridicare al autoturismului – 300 lei, tarif de transport auto – 200 lei, respectiv tarif de depozitare – 50lei/ zi. În total, un șofer cu tupeu sau neatent va scoate din buzunar 550 de lei, pe lângă amendă. Sancțiunile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dacă vor fi votate de Consiliul Local!
De altfel, în proiectul de buget pentru acest an a fost cuprins și achiziționarea unui utilaj în acest sens, suma alocată fiind de 160.000 de lei.
Astfel, mașinile parcate necorespunzător vor putea fi ridicate începând de anul viitor. Și asta după adoptarea Hotărârii Guvernului cu numărul 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre cele mai importante modificări care au fost aduse Codului Rutier o reprezintă ridicarea autovehiculelor.
Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în următoarele situaţii:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a stationării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mica de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.
Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
Mai exact, la propunerea primarului, cu aprobarea Consiliului Local Satu Mare. Legislația există, mai trebuie doar voință și la nivel local.
Astfel, mașinile parcate necorespunzător vor putea fi ridicate începând de anul viitor. Și asta după adoptarea Hotărârii Guvernului cu numărul 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre cele mai importante modificări care au fost aduse Codului Rutier o reprezintă ridicarea autovehiculelor.
Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în următoarele situaţii:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a stationării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mica de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.
Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
Mai exact, la propunerea primarului, cu aprobarea Consiliului Local Satu Mare. Legislația există, mai trebuie doar voință și la nivel local. Citește și
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate