E OFICIAL! UDMR a făcut alianță cu PNL în JUDEȚ și municipiul Satu Mare!
Conducerile organizațiilor județene Satu Mare ale UDMR și PNL au decis susținerea reciprocă a proiectelor administrative în Consiliul Județean, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Primăria Satu...
Conducerile organizațiilor județene Satu Mare ale UDMR și PNL au decis susținerea reciprocă a proiectelor administrative în Consiliul Județean, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Primăria Satu Mare, respectiv în consiliile locale și primăriile din județ.
Urmare a acestui parteneriat, liberalii vor sprijini candidatul UDMR la președinția Consiliului Județean, iar Uniunea va susține propunerile PNL de ocupare a celor două funcții de vicepreședinți ai Consiliului Județean. În același timp, PNL va continua să fie partenerul UDMR în echipa de conducere a municipiului, acceptând o funcție de viceprimar.
Conform unor surse politice, președinte al Consiliului Județean va fi președintele Organizației Județene Satu Mare a UDMR, Pataki Csaba, iar vicepreședinții Consiliului Județean vor fi PNL-iștii Ionuț Rus și Alexandru Panea.
La nivelul Primăriei municipiului Satu Mare, cel mai probabil că un post de viceprimar îi va reveni lui Adrian Albu. Sunt șanse foarte mari ca al doilea post de viceprimar să le revină celor de la ALDE, cele mai mari șanse avându-le fostul președinte al Consiliului Județean, Adrian Ștef.
”Satu Mare este un județ multicultural, de aceea acest parteneriat între UDMR și PNL onorează ambele formațiuni. Respectăm astfel dorința electoratului din Satu Mare exprimată prin vot în 5 iunie, care a arătat clar că se dorește o schimbare semnificativă. Practic, este o continuare a parteneriatului pe care l-am avut în ultimii doi ani în CL și CJ Satu Mare. Cele două formațiuni au avut și în ofertele electorale multe puncte comune privind dezvoltarea județului. UDMR și PNL au susținut că este nevoie de o schimbare la nivelul administrației publice locale și că trebuie sa construim împreună durabil pentru sătmăreni. Am căutat să fim permanent alături de locuitorii județului, indiferent de etnie, astfel încât sătmărenii să aibă în administrația locală un partener care îi susține”, se arată într-un comunicat de presă remis de către UDMR Satu Mare
Poate te interesează și UDMR are ceio mai mulți reprezentanți în CJ și CL Satu Mare
Citește și
Actualitate
Un german (90 ani) a lovit cu mașina o sătmăreancă pe trecerea de pietoni
Actualitate
Hoți prinși după ce au dat lovitura lângă Turnul Pompierilor. Un complicele făcea de pază
Actualitate
Au făcut credite online pe numele altor oameni, apoi le-au spus victimelor că banii sunt din... moștenire
Actualitate
Străzi mai sigure și facturi mai mici: Terebești investește masiv în iluminatul public
Actualitate
FOTO. Sătmărean iresponsabil, amendat! A dat foc, era sa incendieze mai multe case
Actualitate
Și-a jefuit tatăl vitreg după ce susține că nu și-a primit salariul. A vândut în Ungaria 120 de role de vată și gresie de 7.000 de euro
Actualitate
FOTO/VIDEO. Beat și cu permisul anulat, a făcut accident și a vrut să plece. Imobilizat de trecători
Actualitate
Polițiștii din Satu Mare ies cu toate radarele pe șosele din județ. Cât durează acțiunile
Actualitate
Criză energetică. Primăria Satu Mare a luat o decizie urgentă privind iluminatul public
Actualitate