Meniu

Caută pe PresaSM

0

Hoți prinși după ce au dat lovitura lângă Turnul Pompierilor. Un complicele făcea de pază

Doi bărbați cu antecedente penale vor ajunge în fața Judecătoriei Satu Mare, după ce au fost acuzați că au furat portofelul unui client aflat la terasa unui local din Parcul Turnul Pompierilor. Cazul ...

Hoți prinși după ce au dat lovitura lângă Turnul Pompierilor. Un complicele făcea de pază

Doi bărbați cu antecedente penale vor ajunge în fața Judecătoriei Satu Mare, după ce au fost acuzați că au furat portofelul unui client aflat la terasa unui local din Parcul Turnul Pompierilor. Cazul este unul aparte deoarece întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar unul dintre inculpați a recunoscut în detaliu modul în care a fost comis furtul.

Profitând de faptul că victima își lăsase rucsacul nesupravegheat pe un scaun de pe terasa localului, unul dintre inculpați a luat rucsacul și l-a dus într-o zonă mai retrasă a terasei. În tot acest timp, complicele său s-ar fi poziționat astfel încât să urmărească dacă cineva îi observă. Din rucsac a fost sustras portofelul în care se aflau actul de identitate, două carduri bancare și 300 de lei, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 400 de lei.

Elementul care i-a dat de gol a fost sistemul de supraveghere video al localului. Imaginile arată cum cei doi urmăresc rucsacurile rămase pe terasă după plecarea grupului de tineri, apoi unul dintre ei verifică interiorul acestora și introduce portofelul în buzunarul vestei, în timp ce celălalt supraveghează zona. La scurt timp, cei doi părăsesc terasa.

Ancheta a fost întărită și de declarația unui martor care susține că i-a văzut pe cei doi verificând rucsacul și că ulterior portofelul a fost înmânat complicelui. Mai mult, a doua zi, unul dintre inculpați i-ar fi spus că în portofel nu se afla nicio sumă de bani.

Conform datelor PresaSM, principalul inculpat și-a recunoscut fapta. Acesta le-a povestit anchetatorilor că a luat rucsacul, a sustras portofelul, iar complicele său „se uita dacă nu vine vreo persoană”. După ce au verificat conținutul portofelului, spunând că nu au găsit bani, portofelul ar fi fost predat complicelui. În schimb, cel de-al doilea inculpat a negat orice implicare și a susținut că nici măcar nu s-a aflat în local în acea noapte.

Un alt aspect care atrage atenția este faptul că principalul inculpat fusese eliberat din penitenciar cu doar câteva luni înainte, în aprilie 2024, după executarea unei pedepse pentru furt calificat. Ambii inculpați figurează cu antecedente penale. Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului și a probelor administrate și a dispus începerea judecății. Astfel, cei doi vor răspunde în fața instanței pentru furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.

------------------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite