Familia lui Felician Farcaș, bărbatul în vârstă de 37 de ani care și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier petrecut în Germania (Niederstetten), a transmis un mesaj emoționant de recunoștință față de toți cei care s-au mobilizat în ultimele zile pentru a ajuta la repatrierea trupului neînsuflețit și organizarea înmormântării în municipiul Satu Mare.
Priveghiul va avea loc vineri, 30 mai 2025, începând cu ora 19:00, iar slujba de înmormântare se va desfășura sâmbătă, 31 mai 2025, de la ora 13:00, în Cimitirul „Înălțarea Domnului” de pe Drumul Careiului.
Soția lui Felician, Hajnalka Farcaș, a transmis un mesaj copleșitor: „Este de necrezut cum o tragedie poate deschide inimile oamenilor și îi poate îndemna să dea o mână de ajutor! Sunt fără cuvinte. Cu ajutorul vostru putem să-l ducem acasă și, împreună, să ne luăm rămas bun de la cel care a fost un soț și tată iubitor, frate, cumnat și ginere extraordinar, un fin exemplar, un prieten de nădejde, un om cu suflet mare! O viață de om nu mi-ar ajunge să vă mulțumesc pentru ajutorul, mângâierea și rugăciunile voastre, care mi-au dat puterea să lupt pentru cei doi îngerași ai noștri!”
În urma accidentului produs pe data de 22 mai, zeci de persoane s-au mobilizat pentru a contribui la acoperirea costurilor de aproximativ 11.000 de euro necesare repatrierii trupului neînsuflețit în România.
Familia Farcaș transmite sincere mulțumiri tuturor celor care le-au fost alături în aceste momente grele, oferindu-le sprijin, compasiune și solidaritate.