Cine este Radu CristescuRadu Cristescu, care a deținut funcția de secretar executiv al PMP, s-a născut și a trăit la Satu Mare, după care, rând pe rând, a locuit în mai multe orașe ale țării, inclusiv în București. Tatăl său a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar sora lui este temuta procuroare Adriana Cristescu, care a trecut pe la parchetele din Satu Mare și Oradea, DNA, apoi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. După alegerile din 2004 a început să se apropie de PDL. La un moment dat s-a mutat de la Iași la București, unde a devenit vicepreședinte al organizației PDL din Sectorul 5. Relația politică dintre Traian Băsescu și Radu Cristescu nu a fost una oarecare. A fost pe lista pentru Senat a Partidului Mișcarea Populară (PMP), secondându-l pe Traian Băsescu. Cristescu a candidat și la alegerile locale pentru funcția de primar al Sectorului 2 din București, dar nu a obținut decât în jur de 2% din voturile exprimate. În timpul guvernării PDL a ocupat timp de un an funcția de președinte al Agenției Domeniilor Statului (ADS), cu rang de secretar de stat. Cristescu a fost exclus din PMP în 2018, iar în 11 iunie 2019 a depus la Parchetul General un denunţ împotriva lui Traian Băsescu, ca urmare a informaţiilor privind colaborarea acestuia cu Securitatea, acuzîndu-l pe fostul preşedinte de fals şi uz de fals. Apoi, a intrat în cercul de apropiați al fostului premier și președinte al PSD, Viorica Dăncilă.
Fostul apropiat al lui Băsescu și Udrea vrea șefia PSD Satu Mare. Susținut de tabăra Govor
Sătmăreanul Radu Cistescu își va depune candidatura pentru funcția de președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. Secundul său va fi careianul Ionuț Oneț, care va candida pentru postul de pre...
Sătmăreanul Radu Cistescu își va depune candidatura pentru funcția de președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. Secundul său va fi careianul Ionuț Oneț, care va candida pentru postul de președinte executiv.
Este important de precizat că Radu Cristescu este un apropiat al actualului președinte executiv Mircea Govor, care a și recunoscut pentru PresaSM că ”girează pentru echipa Cristescu - Oneț”.
”Primarii știu ce am făcut eu pentru ei și pentru județul Satu Mare. Recunosc, girez pentru echipa Cristescu - Oneț”, a recunoscut Mircea Govor.
Potrivit informațiilor PresaSM, miercuri, la ora 12.00, expiră termenul pentru depunerea candidaturilor, urmând ca vineri, de la ora 11.00, să aibă loc conferința de alegeri, la Filarmonica de Stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare.
Contracandidatul lui Cristescu va fi Gabriel Leș, fostul ministru al Apărării Naționale, un social-democrat cu state vechi, care a fost pe rând viceprimar al municipiului Satu Mare, subprefect al județului Satu Mare, director al APIA Satu Mare și secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale.
Citește și
Actualitate
Polițiști atacați, astăzi, în județul Satu Mare. Autospeciala Poliție ar fi fost avariată cu un bolovan
Actualitate
Festivalul Internațional de Șah Satu Mare și-a desemnat câștigătorii
Actualitate
ANALIZĂ. Voința poporului, deturnată de o mână de oameni. Cum și-a executat PNL propria locomotivă de la Carei și a pus funcția pe tavă PSD
Actualitate
Efectul dezvăluirilor lui Mircea Govor despre unele afaceri PNL. Prefectura sesizează Parchetul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Cum s-a produs dramaticul accident din Huta Certeze. Coliziune între un TIR și o dubă
Actualitate
FOTO/VIDEO. A fost găsit trupul tânărului înecat ieri în apele Someșului
Actualitate
FOTO. Accident foarte grav în județul Satu Mare. Coliziune între un TIR și o autoutilitară
Actualitate
FOTO/VIDEO. Imagini dramatice pe DN19A, în județul Satu Mare. Bărbat în stop cardio-respirator
Actualitate
Sătmăreanul a băut bine, apoi s-a așezat la volan. A condus până în șanț
Actualitate