Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Accident între două mașini de Poliție. Patru polițiști au ajuns la Urgență

Două autospeciale de Poliție au fost implicate într-un accident rutier, sâmbătă, înainte de miezul nopții, la Sântana, în județul Arad, pe drumul județean 792 C. Inspectoratul de Poliție Județean Arad...

FOTO. Accident între două mașini de Poliție. Patru polițiști au ajuns la Urgență

Două autospeciale de Poliție au fost implicate într-un accident rutier, sâmbătă, înainte de miezul nopții, la Sântana, în județul Arad, pe drumul județean 792 C. Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că cele două autospeciale de Poliție se aflau în urmărirea unui autoturism. Patru polițiști au ajuns la Urgențe. Autoturismul urmărit de polițiști nu a fost prins, însă oamenii legii au reușit identificarea șoferului fugar, informează aradon.ro

Ce spune POLIȚIA: ”În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Pâncota, un echipaj de poliție a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit și-a continuat deplasarea, iar în orașul Sântana, autospeciala de poliție, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. 4 polițiști au fost transportați la spital în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.

A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Concomitent, comanda IPJ a declanșat o cercetare internă, pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenție a polițiștilor și luarea măsurilor care se impun”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

SURSA: aradon.ro

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite