Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08.30, pe Bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. Din primele informații, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără ca vreo persoană să fie rănită.
Potrivit martorilor, un autoturism marca Audi ar fi fost lovit în partea laterală de către un alt autoturism, fiind proiectat ulterior pe spațiul verde care desparte cele două sensuri de circulație.
Rămâne de văzut dacă cei doi conducători auto vor reuși să ajungă la o înțelegere amiabilă sau vor avea nevoie de medierea celor de la Poliție.
În astfel de situații, legislația rutieră prevede că șoferii implicați într-un accident soldat doar cu pagube materiale pot încheia o constatare amiabilă, dacă există acord între părți. Formularul de constatare amiabilă poate fi completat și transmis companiilor de asigurări, fără a mai fi necesară prezența Poliției.
În cazul în care conducătorii auto nu ajung la o înțelegere, aceștia trebuie să se prezinte la unitatea de poliție rutieră competentă pentru întocmirea documentelor necesare despăgubirilor.
Polițiștii urmează să stabilească, în funcție de declarațiile și probele existente, modul în care s-a produs accidentul și eventualele sancțiuni contravenționale.