Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Alarmă la Kaufland, în Satu Mare. O femeie susține că a fost agresată de un necunoscut

Alarmă în parcarea supermarket-ului Kaufland, situat pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 19.40, atunci când - potrivit informațiilor PresaSM - două ...

FOTO. Alarmă la Kaufland, în Satu Mare. O femeie susține că a fost agresată de un necunoscut

Alarmă în parcarea supermarket-ului Kaufland, situat pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 19.40, atunci când - potrivit informațiilor PresaSM - două tinere, în vârstă de circa 30 de ani, au solicitat sprijinul Poliției, susținând că ar fi fost agresate fizic și verbal de către o persoană necunoscută pe Drumul Careiului.

După care s-au refugiat în parcare, cerând ajutorul agenților de pază până când au ajuns forțele de ordine.

La fața locului au ajuns nu mai puțin de trei echipaje mixte de Poliție, Jandarmerie și Poliție Locală, respectiv un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare. Una dintre tinere, care susține că ar fi fost pipăită insistent, a fost preluată de ambulanță în stare de șoc!

Polițiștii i-au arătat celeilalte tinere fotografii cu cei care își fac veacul în zona respectivă, având antecedente, urmând ca individul să fie identificat și după imaginile de pe camerele de supraveghere ale supermarket-ului. După ce va fi identificat, acesta va trebui să dea explicații.

Citește și

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc

acum 4 ore
A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand
Actualitate

A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand

acum 5 ore
EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest
Actualitate

EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest

acum 7 ore
Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează
Actualitate

Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează

acum 8 ore
Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu
Actualitate

Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu

acum 12 ore
Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  
Actualitate

Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi
Actualitate

FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi

acum 14 ore
FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni
Actualitate

FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni

acum 17 ore
FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave
Actualitate

FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave

30 aprilie 2026
Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate
Actualitate

Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară
Actualitate

FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD

30 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite