Conform informațiilor PresaSM, luni, 22 decembrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 19A, în afara localității Supuru de Sus. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din județul Sălaj, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, după ce ar fi adormit la volan, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Doar că - familia acuză că diferite persoane s-au dus la locul accidentului și au sustras mai multe bunuri, printre care anvelope, roata de rezervă, acumulatorul autoturismului, respectiv un ceas cu valoare ridicată. Ceea ce - evident - constituie infracțiunea de furt, iar cei care nu le returnează posesorilor de drept riscă dosar penale.
”S-au furat două caucucuri, roata de rezervă, un ceas care a fost 900 de lei, bateria mașinii. Chiar și în această situație, ei pur și simplu fură de la oameni. Caucucurile și janta costă mai mult de 1.500 de lei. Oameni au oprit acolo să fure. Azi am mers să scot mașina de pe câmp și mi-am dat seama ce fel de societate suntem”, a spus un membru al familiei șoferului.
