"Ocazie cu care au fost oprite în trafic și verificate peste 130 de autovehicule care circulau pe sectorul de drum, inclusiv autoutilitare de transport mărfuri sau persoane. Au fost constatate si aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care 8 privind nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare în vigoare si 4 privind nerespectarea legislației rutiere. De asemenea, polițiștii au dispus reținerea unui permis de conducere pentru 90 de zile în cazul unui conducător auto care a fost depistat la volanul unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice", spun cei de la IPJ Satu Mare.
FOTO. Filtre ale polițiștilor sătmăreni pe drumurile naționale. Au fost aplicate sancțiuni
Un șofer a rămas fără permis, iar alți 12 au fost sancționați în urma unei acțiuni organizate de polițiștii sătmăreni pe DN1C, în colaborare cu colegii din Maramureș. Oamenii legii au verificat și dac...
Un șofer a rămas fără permis, iar alți 12 au fost sancționați în urma unei acțiuni organizate de polițiștii sătmăreni pe DN1C, în colaborare cu colegii din Maramureș. Oamenii legii au verificat și dacă sunt respectate măsurile dispuse prin ordnonanțele militare.
Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, în proximitatea limitei teritoriale a județelor Satu Mare și Maramureș s-au desfășurat activități specifice de control în traficul rutier la care au fost angrenate mai multe echipaje de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în cooperare cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare.
Activitatea de control s-a desfășurat pe raza teritorială a fiecărui județ, pe DN1C-E58, astfel fiind verificate în special respectarea măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, precum și a prevederilor legislației rutiere.
[gallery columns="1" size="large" ids="116178,116177,116176"]
Peste 100 de șoferi au fost verificați, iar 12 s-au ales cu amenzi, asta în timp ce un șofer care s-a urcat băut la volan a rămas timp de 90 de zile fără permis de conducere.
Citește și
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare
Actualitate
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate