Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. La Centrul de zi pentru vârstnici tradiția se respectă. Domnii au ieșit la stropit

La Centrul de zi pentru vârstnici din municipiul Satu Mare tradiția se respectă. Domnii și-au adus aminte de cum mergeau la stropit cu apă din fântână, dar astăzi au schimbat găleata pe sticluța de pa...

FOTO. La Centrul de zi pentru vârstnici tradiția se respectă. Domnii au ieșit la stropit

La Centrul de zi pentru vârstnici din municipiul Satu Mare tradiția se respectă. Domnii și-au adus aminte de cum mergeau la stropit cu apă din fântână, dar astăzi au schimbat găleata pe sticluța de parfum.

Domnii de la Centrul de zi pentru vârstnici își amintesc și-acum de vremurile în care doamnele erau udate cu apă din fântână, nu cu parfum, cum e în ziua de azi. 

“Eu sunt micul grădinar, cu sticluța-n buzunar, și-am venit la dumneavoastră, să ud floarea din fereastră”, spune una dintre poeziile cu care stropitorii se prezentau la porțile doamnelor și domnișoarelor.   

Beneficiarii serviciilor Centrului de zi pentru vârstnici au trăit obiceiul stropitului, o tradiție specifică zonei noastre. Astfel, în a doua zi de Paște, domnii stropesc doamnele cu apă și parfum pentru a le merge bine tot anul. 

Unii dintre vârstnici nu și-au pierdut simțul umorului, așa că s-au îmbrăcat la patru ace, dar au preferat să vină cu găleata după ei, în amintirea vremurilor de demult.

Așa cum spune tradiția, stropitorii au fost recompensați cu ouă colorate.

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 31 minute
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 4 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 21 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite