Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Migranți opriți de poliție pe centura municipiului Satu Mare în timp ce se îndreptau spre fosta vamă Petea

Astăzi, în jurul orei 13.00, mai multe echipaje de poliție au intervenit pe centura municipiului Satu Mare, unde au oprit un grup de migranți care se deplasau pe jos în direcția fostului punct de trec...

FOTO. Migranți opriți de poliție pe centura municipiului Satu Mare în timp ce se îndreptau spre fosta vamă Petea

Astăzi, în jurul orei 13.00, mai multe echipaje de poliție au intervenit pe centura municipiului Satu Mare, unde au oprit un grup de migranți care se deplasau pe jos în direcția fostului punct de trecere al frontierei de la Petea. Acesta a fost dezactivat odată cu intrarea României în Spațiul Schengen terestru, la finalul lunii martie 2024.

Polițiștii urmează să stabilească identitatea persoanelor în cauză, scopul prezenței acestora în zonă, precum și dacă intenționau să părăsească teritoriul României în mod ilegal. Totodată, vor fi verificate documentele acestora pentru a se stabili dacă migranții aveau drept de muncă sau ședere temporară în țara noastră.

Fenomenul migrator este în creștere în ultima perioadă, autoritățile remarcând tot mai multe cazuri de muncitori din țări asiatice care fug spre Occident, folosindu-se de faptul că România este acum parte a Spațiului Schengen cu frontierele terestre.

Cercetările sunt în desfășurare, iar în funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cetățenii din state asiatice pot lucra legal în România dacă dețin un aviz de angajare sau de detașare, emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, și obțin ulterior viza de lungă ședere în scop de muncă. După intrarea în țară, aceștia trebuie să își reglementeze dreptul de ședere prin obținerea unui permis de ședere temporară, valabil pentru perioada contractului de muncă.

Angajatorii din România au obligația de a respecta procedurile legale privind recrutarea și angajarea cetățenilor străini, iar lucrătorii trebuie să își desfășoare activitatea doar în condițiile prevăzute în avizul de muncă. Munca fără forme legale sau în alte scopuri decât cele declarate poate duce la revocarea dreptului de ședere și la măsuri de returnare sau interdicție de intrare în țară.

ACTUALIZARE, ora 16.25: Conform informațiilor PresaSM, sunt cetățeni nepalezi, cu drept de ședere pe teritoriul României.  Drept ce le conferă posibilitatea legală de a se deplasa oriunde în Spațiul Schengen, odată cu intrarea României în spațiul de liberă circulație. 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite