În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Libia, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsurile legale care se impun. FOTO. Patru bărbați reținuți cu focuri de armă în județul Satu Mare
Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului PF Berveni, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos...
Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului PF Berveni, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 25.12.2019, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migraţiei ilegale.
Astfel, au depistat, în localitatea Oar, la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, patru persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, polițiștii de frontieră au somat persoanele în cauză ca să se oprească, însă acestea au încercat să fugă, fapt pentru care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Drept urmare, persoanele în cauză au fost reținute și conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliței de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Libia, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsurile legale care se impun.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Libia, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsurile legale care se impun. Citește și
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate