Bărbatul de 36 de ani din Botiz, suspectat că a provocat accidentul în lanț de pe DN 19, între Satu Mare și Botiz, după care a fugit de la locul evenimentului, a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii au stabilit că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Accidentul s-a produs luni, 24 august, în jurul orei 14:24, pe Drumul Național 19. Potrivit polițiștilor, autoturismul condus de bărbatul din Botiz nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de o ambulanță privată care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, ambulanța a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani din Gherța Mare. La rândul său, acesta a fost proiectat într-o mașină condusă de un tânăr de 25 de ani din Târșolț.
În ambulanță se afla o femeie de 48 de ani, din județul Maramureș, care a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
A abandonat mașina și a fugit
După producerea accidentului, șoferul despre care polițiștii spun că ar fi provocat coliziunea a părăsit locul faptei, abandonând autoturismul.
În urma cercetărilor, polițiștii rutieri au reușit să-l identifice și l-au depistat între locul producerii accidentului și municipiul Satu Mare.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ceilalți trei conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Cercetat pentru trei infracțiuni
În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Față de bărbatul de 36 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Persoana cercetată beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.