Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Tentativă la omor în județul Satu Mare! Polițiștii s-au luptat corp la corp pentru a prinde autorul

O intervenție desfășurată sub presiune maximă, în care curajul și profesionalismul unor polițiști foarte tineri au făcut diferența, a dus la capturarea rapidă a bărbatului acuzat că și-a înjunghiat un...

FOTO. Tentativă la omor în județul Satu Mare! Polițiștii s-au luptat corp la corp pentru a prinde autorul

O intervenție desfășurată sub presiune maximă, în care curajul și profesionalismul unor polițiști foarte tineri au făcut diferența, a dus la capturarea rapidă a bărbatului acuzat că și-a înjunghiat un prieten în satul Sanislău, județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4-5 iulie 2026. Printre cei care au participat la prinderea suspectului (bărbat, 35 de ani) s-a aflat și Alina Rotar, șefă de post la Postul de Poliție Pișcolt, polițistă cu mai puțin de cinci ani vechime în sistem. Potrivit informațiilor PresaSM, victima este stabilă pe Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare. 

Potrivit informațiilor PresaSM, în data de 5 iulie, imediat după apelul la 112 care anunța o agresiune extrem de gravă, autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare. Primele date indicau că agresorul, un apropiat al victimei, și-ar fi atacat prietenul cu mai multe lovituri de cuțit, pe fondul consumului excesiv de alcool și al unui conflict spontan, după care a fugit. Zeci de polițiști, jandarmi și alte structuri operative au fost mobilizați pentru scotocirea zonei și identificarea suspectului.

Refugiat în casa unor prieteni care încercau să îl ascundă

La scurt timp după declanșarea căutărilor, anchetatorii au primit informații că suspectul s-ar ascunde în locuința unor prieteni. Situația era însă deosebit de tensionată. Persoanele din imobil consumaseră alcool și erau hotărâte să îl protejeze pe agresor. În aceste condiții, Alina Rotar, Marian Risco și Andrei Toth au decis să intervină imediat. Cei trei au pătruns în locuință, unde s-au confruntat direct cu persoanele aflate în interior, fiind nevoiți să se lupte corp la corp pentru a ajunge la suspect. În cele din urmă, au reușit să îl imobilizeze, deși acesta a opus rezistență, și să îl scoată în siguranță din imobil, fiind ulterior condus la sediul Poliției.

Polițiști foarte tineri, dar o intervenție de maximă dificultate

Intervenția este cu atât mai remarcabilă cu cât cei trei polițiști au foarte puțină experiență în sistem. Alina Rotar conduce Postul de Poliție Pișcolt de aproximativ un an și jumătate și are mai puțin de cinci ani vechime în Poliția Română. Marian Risco este ajutor de șef de post la Postul de Poliție Tiream și activează în poliție de aproximativ doi ani. Cel mai tânăr dintre ei, Andrei Toth, ajutor de șef de post la Postul de Poliție Sanislău, a absolvit Școala de Agenți de Poliție în urmă cu doar șase luni. Intervenția lor a permis capturarea rapidă a suspectului și continuarea cercetărilor în condiții de siguranță.

Cum s-a produs tragedia

Potrivit procurorilor, conflictul a izbucnit în seara zilei de 4 iulie, în jurul orei 23:00, în comuna Sanislău, după o petrecere la care inculpatul participa împreună cu partenera sa. Persoana vătămată i-ar fi făcut avansuri femeii, după care l-ar fi agresat fizic pe inculpat. Acesta a plecat împreună cu partenera la locuința bunicului său, însă victima a mers ulterior în fața casei și a continuat să îi adreseze injurii.

Pe fondul geloziei, al consumului excesiv de alcool și al stării de furie generate de conflict, bărbatul de 35 de ani ar fi luat un cuțit și ar fi ieșit în stradă, unde i-a aplicat victimei multiple lovituri în zona brațului, toracelui și abdomenului. Inițial, dosarul a fost deschis pentru tentativă de omor, întrucât medicii au constatat că leziunile îi puneau viața în pericol și necesitau 30-35 de zile de îngrijiri medicale. 

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile, la solicitarea procurorului de caz. Parchetul a precizat că urmărirea penală este efectuată cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, subliniind că activitățile desfășurate în această etapă au ca scop administrarea probelor cu respectarea drepturilor procesuale și a prezumției de nevinovăție.

Citește și

ANCHETĂ | Directori de instituții din subordinea Consiliului Județean Satu Mare au ajuns să-și reclame penal consilierii județeni incomozi. Parchetul și instanțele au pus capăt unor dosare fără temei
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ | Directori de instituții din subordinea Consiliului Județean Satu Mare au ajuns să-și reclame penal consilierii județeni incomozi. Parchetul și instanțele au pus capăt unor dosare fără temei

5 august 2026
Detaliile crimei șocante din județul Satu Mare. Un tânăr de 18 ani și-ar fi ucis colegul și ar fi incendiat rulota fermei
Anchete și Reportaje

Detaliile crimei șocante din județul Satu Mare. Un tânăr de 18 ani și-ar fi ucis colegul și ar fi incendiat rulota fermei

3 august 2026
FOTO. Anchetă explozivă! Suspiciuni grave de tăieri ilegale în județul Satu Mare! Procurorii și polițiștii verifică folosirea unor marcaje false
Anchete și Reportaje

FOTO. Anchetă explozivă! Suspiciuni grave de tăieri ilegale în județul Satu Mare! Procurorii și polițiștii verifică folosirea unor marcaje false

23 iulie 2026
FOTO/VIDEO. Satu Mare, nouă rută pentru MARELE trafic de droguri după intrarea în Schengen
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. Satu Mare, nouă rută pentru MARELE trafic de droguri după intrarea în Schengen

21 iulie 2026
VIDEO. O anchetă Recorder, cu contribuția PresaSM. Un sătmărean a murit, victimă a unei rețele care exploatează bolnavii cronici.
Anchete și Reportaje

VIDEO. O anchetă Recorder, cu contribuția PresaSM. Un sătmărean a murit, victimă a unei rețele care exploatează bolnavii cronici.

13 iulie 2026
Tânăr din Satu Mare, arestat! Acuzații șocante: răpire, tortură cu apă fiartă și șantaj
Anchete și Reportaje

Tânăr din Satu Mare, arestat! Acuzații șocante: răpire, tortură cu apă fiartă și șantaj

9 iulie 2026
INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian
Anchete și Reportaje

INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian

7 iulie 2026
FOTO/VIDEO. 61 de lovituri în doar cinci minute. Dosarul crimei care a șocat Satu Mare intră în faza de judecată
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. 61 de lovituri în doar cinci minute. Dosarul crimei care a șocat Satu Mare intră în faza de judecată

6 iulie 2026
FOTO/VIDEO. Polițiștii din Satu Mare, în centrul anchetei privind un posibil jaf forestier de proporții
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. Polițiștii din Satu Mare, în centrul anchetei privind un posibil jaf forestier de proporții

3 iulie 2026
FOTO. Familie întreagă de traficanți, în municipiul Satu Mare. Inclusiv bunica. Vindeau drogurile la plic
Anchete și Reportaje

FOTO. Familie întreagă de traficanți, în municipiul Satu Mare. Inclusiv bunica. Vindeau drogurile la plic

2 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite