FOTO. Un bebeluș este grav bolnav. Viața lui depinde și de noi
Campanie de mobilizare pe Facebook. O familie din Oradea cere sprijinul celor care pot să ajute, după ce micuțul lor a fost diagnosicat cu o boală cruntă, iar costul tratamentului depășeșete cu mult c...
Campanie de mobilizare pe Facebook. O familie din Oradea cere sprijinul celor care pot să ajute, după ce micuțul lor a fost diagnosicat cu o boală cruntă, iar costul tratamentului depășeșete cu mult capacitățile financiare ale părinților.
Micuțul Noel are nevoie de ajutor. Părinții au apelat la o campanie publică de strângere de fonduri, după ce bebelușul a fost diagnosticat cu atrofie musculară.
"Noel avea 6 săptămâni când inima de mamă îmi dădea semne că ceva nu este în regulă! Toată lumea zicea că nu văd bine, că totul este în regulă cu Noel. De fapt, acestea au fost primele semne că ceva nu este 100% în regulă cu micuțul nostru Noel. Nu își ținea încă capul, deși cei de vârsta lui da, apoi am observat că nu își ținea o mână așa cum trebuia. [...] Încă nu am avut rezultatul analizelor, dar am început fizioterapia și Noel s-a dezvoltat binișor, astfel s-a ivit speranța că rezultatul analizelor va fi negativ și coșmarul nostru nu va deveni realitate. În data de 22 octombrie, totuși m-a doborât rezultatul analizei care a ieșit pozitiv la boala genetică care se numește: atrofia musculară spinală (SMA 1)", povestește mama lui Noel.
Citește și
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate