Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Eroul de ocazie. A ajutat șoferița încarcerată în mașina lovită de tren

Un bărbat care mergea cu trenul personal dintre Baia Mare spre Apa, în județul Satu Mare, s-a dovedit a fi un erou pentru șoferița care se afla în autoturismul lovit de tren. Acesta se afla într-un va...

FOTO/VIDEO. Eroul de ocazie. A ajutat șoferița încarcerată în mașina lovită de tren

Un bărbat care mergea cu trenul personal dintre Baia Mare spre Apa, în județul Satu Mare, s-a dovedit a fi un erou pentru șoferița care se afla în autoturismul lovit de tren. Acesta se afla într-un vagon, iar după accident a coborât din tren și i-a acordat primul ajutor victimei, cel mai probabil salvându-i viața. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Bârgău.

”A venit doamna la trecerea de calea ferată. Trenul a claxonat, doamna nu a oprit. A luat-o în plin, apoi m-am dat jos și am încercat să o ajut, să îi acord primul ajutor. Victima era conștientă. Tamponul trenului a lovit-o în cap, era răsturnată pe partea dreaptă, peste scaunul pasagerului. Am prins-o și am încercat să îi imobilizez gâtul. Am ridicat-o, fiindcă risca să se sufoce cu sânge”, a precizat tânărul.

Reamintim faptul că un accident feroviar cu victimă în localitatea Cicârlău, județul Maramureș, la limita cu județul Satu Mare, acolo unde o mașină a fost lovită de trenul personal care circulă pe relația Satu Mare - Baia Mare. Conform primelor informații, șoferița autoturismului a fost rănită și primește îngrijiri medicale la fața locului. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.20.

După impact, maşina a acroşat un pieton care aştepta să traverseze linia ferată. Maşina a fost târâtă câţiva zeci metri de la trecerea la nivel cu calea ferată, în urma impactului și până când mecanicul a reușit să frâneze locomotiva.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Din fericire, niciun călător din trenul aparținând CFR nu a fost rănit în urma coliziunii. În trenul personal Baia Mare - Satu Mare se aflau aproximativ 65 de pasageri. Victima din autoturism a fost transportată la spital de către echipajul de prim ajutor aflat la fata locului.

”La locul intervenției s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Baia Mare: două autospeciale de descarcerare, o unitate de Terapie Intensivă Mobilă, uin echipaj de prim-ajutor, o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar în sprijin s-a alăturat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Maramureș. În urma coliziunii a rezultat o victimă, de sex feminin, inconștiență în momentul de față, evaluată de către echipajul medical”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș.

Citește și

Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate

Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum

13 iulie 2026
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

13 iulie 2026
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

13 iulie 2026
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

13 iulie 2026
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

13 iulie 2026
Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”
Actualitate

Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”

13 iulie 2026
Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal
Actualitate

Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite