"Întrecerea constă în urcarea pompierilor, pe scările interioare, echipaţi pentru intervenţie cu costum de intervenţie, cască de protecţie, mănuşi, centură şi bocanci de intervenţie, aparatul de respirat cu aer comprimat în poziţie de lucru şi având asupra lor două role de furtun TIP C, coardă de salvare, cordiţă de legat furtun, un toporaş p.s.i., distribuitor şi o ţeavă de refulare a apei, până la etajul 10 al unei clădiri", explică cei de la ISU Satu MareEchipajul sătmărean a reușit să câștige medalia la proba individuală, peste 40 de ani. Pompierii din Alba, Ungaria și Negrești merg și ei acasă cu medalii de aur. [gallery columns="1" size="full" ids="93275,93277,93276"] Organizarea acestei competiții a devenit o tradiție la Satu Mare și se înscrie în seria activităților dedicate sărbătoririi, la data de 13 Septembrie, a Zilei Pompierilor din România.
FOTOGALERIE. Pompierii au simulat în cât timp îi salvează pe cei din Palatul Administrativ
Satu Mare a fost gazda concursului internațional "Scări". Competiția, aflată la cea de-a VIII-a ediție, a fost organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor, iar la Satu Mare au venit...
Satu Mare a fost gazda concursului internațional "Scări". Competiția, aflată la cea de-a VIII-a ediție, a fost organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor, iar la Satu Mare au venit salvatori din județele vecine, dar și din Ungaria și Ucraina.
Concursul internațional "Scări", ajuns la cea de-a VIII-a ediție, și-a desemnat ieri câștigătorii. Cei 60 de pompieri din județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, dar și din cadrul Administraţiei Serviciilor de Stat de Urgenţă ale Regiunii Transcarpatice din Ucraina, respectiv al Direcţiei de Apărare Împotriva Catastrofelor a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg Ungaria s-au întrecut într-o probă extrem de dificilă și solicitată.
[gallery columns="1" size="full" ids="93278,93279,93280,93281"]
Citește și
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate
De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”
Actualitate
Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate