Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOREPORTAJ. Sărbătoare în inima Țării Codrului. Tricolor, tradiție și credință

Codrenii din zona localității Valea Vinului s-au adunat cu mic cu mare pentru a sărbători împreună la Biserica Ortodoxă ”Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul comunei. Au fost prezenți peste o mie de ...

FOTOREPORTAJ. Sărbătoare în inima Țării Codrului. Tricolor, tradiție și credință

Codrenii din zona localității Valea Vinului s-au adunat cu mic cu mare pentru a sărbători împreună la Biserica Ortodoxă ”Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul comunei. Au fost prezenți peste o mie de credincioși, care au asistat la sfințirea unui monument închinat eroilor din cele două Războaie Mondiale, respectiv la sfințirea unor lucrări de refacere a lăcașului de cult. Localnicii se pot lăuda că și-au pus amprenta pe aceste meleaguri de secole, atestarea documentară a localității Valea Vinului fiind de la anul 1399.
Mii de persoane la Liturghia Arhierească
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat astăzi Slujba de târnosire şi a săvârşit Sfânta liturghie la biserica din parohia Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare. ”Ne arătăm prețurirea față de părintele Ioan și față de Consiliul Parohial, dar și de credincioșii care au reușit să înnoiască și să îmodobească biserica lor, pe care o moștenesc de la moși și strămoși. Iar moștenierea primită trebuie să o prețuim, să o iubim și să o sporim, căci asta este lucrarea bisericii noastre și așa face prin păstorii ei sufletești”, a spus P.S. Iustin Sigheteanul.
Istoricul credinței pe aceste meleaguri
Înaintea bisericii actuale a mai existat o biserică de lemn pe movila din spatele actualei case parohiale, aceea având hramul „Cuvioasa Parascheva”. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1856 – 1877 din cărămidă arsă pe loc și piatră adusă peste râul Someș iarna cu săniile de la Viile Orașului Nou. La început a fost acoperită cu șindrilă, iar la anul 1908 cu tablă. Prima sfințire s-a făcut la data de 11 septembrie 1881. În anul 1916 biserica avea 3 clopote, din care 2 au fost luate de unguri și folosite în război. În anul 1924 deputatul Barbuș a donat bisericii un clopot care se folosește și azi. În anul 1992, Pr. Ioan Bonea se îngrijeşte de refacerea turnului şi a acoperişului bisericii. În anul 2003 se ridică două pridvoare de la intrările în sfântul lăcaş, în 2005 se renovează exteriorul bisericii. În acest an au fost refăcute altarul, dar și alte lucrări interioare. Unul dintre sponsorii lucrărilor a fost Lebăda, motiv pentru care patronul Vasile Pașca a și primit o dimplomă de recunoștință.
Autoritățile județene, alături de localnici
P.S. Iustin Sigheteanul a ținut să le mulțumească oficialităților județene pentru faptul că sunt alături de oamenii locului în astfel de momente importante. Au participat deputatul de Țara Codrului, Octavian Petric, prefectul Darius Filip, primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea, și primarul Careiului, Kovacs Eugen. ”Sentimentul patriotic există în zona Codrului. Astăzi, în Valea Vinului, localnicii se bucură de o dublă sărbătoare. Una creștinească, sărbătorind reînnoirea bisericii și lucrările pe care le-au făcut din forțe proprii. Iar a doua sărbătoare este festivalul << Pe Someș, pe lângă vale>>, aflat la prima ediție. Oameni minunați și multă lume la biserică, care arată credința acestor oameni din zona Codrului”, a spus deputatul Petric.

Citește și

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 59 minute
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 1 oră
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 2 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 6 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 18 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 23 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 23 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite