Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. A pornit trenul de la Satu Mare spre Viena. Oamenii se plâng de condiții

Primul tren al noii curse Satu Mare - Viena a pornit duminică dimineața din gară. Tot astăzi a intrat în vigoare și noul Mers al Trenurilor. În schimb, călătorii nu au fost mulțumiți. Aceștia s-au plâ...

FOTO/VIDEO. A pornit trenul de la Satu Mare spre Viena. Oamenii se plâng de condiții

Primul tren al noii curse Satu Mare - Viena a pornit duminică dimineața din gară. Tot astăzi a intrat în vigoare și noul Mers al Trenurilor. În schimb, călătorii nu au fost mulțumiți. Aceștia s-au plâns de condiții.  Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare începând cu data de 15 decembrie, iar odată cu acesta s-a dat startul și noii rute Satu Mare - Viena, trenul realizat de CFR Călători, în colaborare cu MAV Start Ungaria și OBB Austria. Noua rută a fost anunțată încă din octombrie, când a apărut pe site-ul celor de la OBB Austria. Trenurile vor circula zilnic, cu plecare de la Satu Mare la ora 09:27. Călătorii vor ajunge la Viena la 17:21. Plecarea din capitala Austriei se va face la ora 10:42, iar pasagerii vor ajunge la Satu Mare în jurul orei 20:42. Cei care și-au cumpărat bilete pentru prima cursă au fost, în schimb, dezamăgiți de condiții. În tren era frig, spun călătorii, iar spațiul pentru bagaje este mult prea mic. Dar era destul de curat, a remarcat unul dintre călători.
"Chiar acum am coborât din tren. Este foarte frig. Să nu fie tot atât de frig și până la Viena. Spațiul pentru bagaje este destul de puțin", a spus unul dintre călători, precizând că biletul de tren nu este chiar unul ieftin.
[gallery columns="1" size="full" ids="102776,102777,102778,102779,102780,102781"] Prețul unui bilet, anunțau cei de la CFR începe de la 31 de euro, la clasa a II-a, cu oferta City Star sau 46 de euro, fără ofertă.
Trenul urmează să ajungă în Viena la ora 17:21, dacă nu va înregistrat întârzieri. La noi în țară, trenul se mai oprește în gara din Carei și la Valea lui Mihai. În capitala Ungariei, trenul ar trebui să ajungă la ora 14:20, iar după zece minute își va continua drumul spre Viena.
“Pentru călătoria în relația Satu Mare – Viena, recomandăm oferta City Star Austria, care costă aproximativ 31 Euro, la clasa a 2-a, pentru un călător adult. Numărul locurilor disponibile pentru această ofertă este limitat. În cazul în care nu este disponibilă la vânzare oferta City Star Austria pentru data călătoriei, prețul unui bilet dus în relația Satu Mare – Viena, la clasa a 2-a este de aproximativ 46 Euro”, spuneau cei de la CFR în luna octombrie.

Citește și

Livrator prins fără permis la volanul mașinii, în Satu Mare. Figura că livrează cu bicicleta
Actualitate

Livrator prins fără permis la volanul mașinii, în Satu Mare. Figura că livrează cu bicicleta

acum 9 minute
Accident ieșit din comun, în județul Satu Mare. Un tânăr s-a oprit într-o dubă, a făcut praf Codul Rutier 
Actualitate

Accident ieșit din comun, în județul Satu Mare. Un tânăr s-a oprit într-o dubă, a făcut praf Codul Rutier 

acum 20 minute
Trei într-o singură seară. Controalele frontieriștilor sătmăreni s-au lăsat cu dosare penale
Actualitate

Trei într-o singură seară. Controalele frontieriștilor sătmăreni s-au lăsat cu dosare penale

acum 1 oră
Satu Mare nu scapă de caniculă. Cod galben duminică și luni. Maxime chiar și de 34°C săptămâna viitoare. Prognoza meteo
Actualitate

Satu Mare nu scapă de caniculă. Cod galben duminică și luni. Maxime chiar și de 34°C săptămâna viitoare. Prognoza meteo

acum 1 oră
A pierdut la păcănele, a spart aparatul cu pumnul și acum are de plătit mai mult decât amenda penală
Actualitate

A pierdut la păcănele, a spart aparatul cu pumnul și acum are de plătit mai mult decât amenda penală

acum 2 ore
FOTO. Tânăr din Satu Mare salvat în ultimul moment de polițiști. ”Eram sigur mort dacă nu spărgeau ușa”
Actualitate

FOTO. Tânăr din Satu Mare salvat în ultimul moment de polițiști. ”Eram sigur mort dacă nu spărgeau ușa”

acum 20 ore
Accident pe B-dul Cloșca. Bicicleta l-a salvat pe un bunic de o mașină, pe trecere de pietoni
Actualitate

Accident pe B-dul Cloșca. Bicicleta l-a salvat pe un bunic de o mașină, pe trecere de pietoni

acum 21 ore
FOTO. O poveste dramatică, cu final fericit în Satu Mare. Un polițist aflat în timpul liber a salvat o sătmăreancă dispărută
Actualitate

FOTO. O poveste dramatică, cu final fericit în Satu Mare. Un polițist aflat în timpul liber a salvat o sătmăreancă dispărută

acum 22 ore
L-au ajuns ”blestemele”?! Un sătmărean a murit după ce a furat din casa unei bunicuțe
Actualitate

L-au ajuns ”blestemele”?! Un sătmărean a murit după ce a furat din casa unei bunicuțe

acum 23 ore
Metodă incredibilă de înșelăciune în Satu Mare. Cum a reușit bărbatul să intre în casele oamenilor și să plece cu banii
Actualitate

Metodă incredibilă de înșelăciune în Satu Mare. Cum a reușit bărbatul să intre în casele oamenilor și să plece cu banii

20 iunie 2026
Satu Mare, sub Cod galben de caniculă. Când expiră avertizarea meteo
Actualitate

Satu Mare, sub Cod galben de caniculă. Când expiră avertizarea meteo

20 iunie 2026
FOTO. Accident teribil pe DN19. Doi turiști germani au rămas încarcerați, iar femeia a fost preluată de elicopterul SMURD
Actualitate

FOTO. Accident teribil pe DN19. Doi turiști germani au rămas încarcerați, iar femeia a fost preluată de elicopterul SMURD

19 iunie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite