FOTO/VIDEO. Concluziile în cazul accidentului frontal. Vinovat: un tânăr din Satu Mare
Specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad au ajuns la primele concluzii ale accidentului foarte grav, în care au fost implicate două persoane din județul Satu Mare. Oamenii legi...
Specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad au ajuns la primele concluzii ale accidentului foarte grav, în care au fost implicate două persoane din județul Satu Mare. Oamenii legii au stabilit că în urma unei depășiri neregulamentare efectuată de un șofer în vârstă de 21 de ani, care se afla la volanul unui BMW înmatriculat în Satu Mare, o studentă, în vârstă de 21 de ani, a suferit leziuni grave, aceasta fiind resuscitată de către paramedici.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, din direcţia Oradea spre Arad, aflându-se într-o depăşire neregulamentară, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de o femeie în vârstă de 29 de ani. În urma coliziunii a fost accidentată grav o tânără de 21 de ani, pasager pe locul dreapta faţă în autoturismul aflat în depășire – şi uşor două tinere de 21 de ani – pasager în același autoturism – și 25 de ani, pasager în autoturismul care se deplasa regulamentar”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
[gallery columns="1" size="full" ids="43559,43560,43558,43557,43547,43548,43550,43552,43551,43553,43554,43555,43556,43545"]
SURSA FOTO/VIDEO: specialarad.ro
Citește și
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate
DRAMĂ. Bărbat găsit mort, astăzi, într-un apartament din Satu Mare. Pompierii au spart ușa
Actualitate
FOTO. Duster rămas fără puntea spate după un impact violent. Accident cu implicarea unei mașini din Satu Mare
Actualitate
Satu Mare, sub avertizare de caniculă și furtuni. Se anunță vijelii, dar și temperaturi ridicate. Avertizarea ANM
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bilanțul inconștienților! Zeci de incendii și hectare făcute scrum în județul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Noapte neobișnuită în Satu Mare. O turmă de sute de oi a blocat Podul Decebal. Gest de apreciat al ciobanului
Actualitate
O covrigărie și o cantină din Satu Mare, amendate. Ce s-a găsit în urma controalelor DSVSA
Actualitate