FOTO/VIDEO. Tânăr arestat după ce i-a dat foc mașinii fostei iubite
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au dispus ieri, 25 aprilie a.c., reținerea unui bărbat, de 29 de ani, din localitatea Ciuperc...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au dispus ieri, 25 aprilie a.c., reținerea unui bărbat, de 29 de ani, din localitatea Ciuperceni.
În fapt, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana mai sus menționată, în noaptea 11/12 aprilie a.c., ar fi distrus prin incendiere un autoturism aflat pe strada Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Proprietara autoturismului a declarat pentru PresaSM că îl suspectează pe un fost prieten al fiicei sale, cu care ar fi avut o ceartă cu o zi înainte.
”Ne-a amenințat că ne dă foc la casă, la tot. Am crezut că glumește. Focul pare pus intenționat, altfel nu ar fi ars atât de repede mașina și doar pe o parte. Altfel, nu îmi explic”, s-a plâns femeia.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare susțin că ăn cauză s-a deschis dosar penal pentru infracțiune de distrugere prin incendiere.
Citește și
Actualitate
VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate








