Ce spun apropiații lui Ovidiu Pop”Toți cei care îl cunoaștem pe Ovidiu știm că nu îl caracterizează și că nu și-ar risca viața lui sau a unei alte persoane pentru nimic în lume. Da, are mașini "puternice", iubește mașinile, dar știe să facă diferența între bine și rău. Adrenalina de care se scrie o lasă pentru cursele de mașini legal organizate și pentru jocurile pe care le face. Ovidiu a fost doar la locul nepotrivit cu persoane nepotrivite, nu a mers cu viteza de care s-a scris, a făcut câteva drifturi, nimic ilegal, având în vedere că în parcarea respectivă se organizează astfel de concursuri. Arma kalașnikov este o glumă proastă a unor persoane invidioase sau a unor persoane cărora le place să exagereze. Într-adevăr în mașina bihoreanului a fost o armă airsoft, pentru care are și acte, dar Ovidiu nici măcar o asemenea armă nu deține. Ovidiu poate fi un exemplu bun pentru mulți sătmăreni. Are propria sa firmă, la vârsta de 26 de ani a realizat mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată, dar este o persoană cu un suflet extrem de bun, care înainte să facă ceva se gândește de mai multe ori. O persoană care respectă legea și care are o inimă generoasă. La mulți dintre noi ni se întâmplă să fim uneori la locul nepotrivit cu persoane nepotrivite, nu înseamnă că suntem ca ei, este o învățătură de minte și nu e normal să generalizăm! Chiar dacă Ovidiu a ajuns să câștige foarte mulți bani, este unul dintre cel mai modest, mai bun om pe care l-am cunoscut!”, spun prietenii pentru PresaSM.
De unde a început totulVictoraş Micula, fiul milionarului bihorean Viorel Micula, a fost filmat făcând drifturi şi zburând cu un Ferrari de sute de cai putere, pe Centura Oradea, potrivit observator.tv. Imagini din timpul cursei au fost postate pe Instagram şi de vlogerr-ul orădean, Halacu Virgil – gajukyd, care confirmă că la volan era Victoraş Micula. Cel care a trimis înregistarea spune că totul s-a întâmplat pe Centura Oradea. Mai mult, se pare că în bolidul lui Victoraş Micula. [video_youtube id=""] La sfârşitul anului trecut, fiul milionarului Viorel Micula a fost în centrul atenției publice, după ce postat pe o rețea de socializare un video în care apare cu puşca scoasă pe geamul maşinii şi cu un pui de leu pe bord. Alături de imagine, băiatul de bani gata scria: “Am lei, dar numai în bancnote“. Victor Micula a negat că postarea i-ar aparţine, pretinzând că ar fi fost publicată de altcineva. Polițiștii bihoreni s-au sesizat și au deschis o anchetă în acest caz, mai spun cei de la observator.tv
Citește și: Percheziții în Oradea în cazul drift-urilor făcute de băieții de bani gata
Cine este Ovidiu PopSătmăreanul Ovidiu Pop a devenit celebru pe Google Play, deoarece face o mulțime de aplicații de simulatoare. Unul dintre cele mai de succes proiecte ale lui Ovidiu Pop este un simulator de camioane. Sătmăreanul este considerat deja un dezvoltator de top pe Google Play. Mașinile au fost o pasiune pentru el de mic, chiar și majoritatea jocurilor sale bazându-se pe componenta auto. Pasiunea a desăvârșit-o când și-a achiziționat un Lamborghini Huracan, autoturism care se adaugă la alte mașini de sute de mii de euro.