”Ghinion” pentru un român la Petea. A vrut să revină în țară, dar i s-au pus direct cătușele
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Bistrița, pentru săvârșirea d...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Bistrița, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Luni, 13 mai a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român, B.G., în vârstă de 29 de ani, din județul Bistrița Năsăud.
Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul este căutat de autoritățile române, pe numele acestuia fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Bistrița.
Astfel, bărbatul are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea timp de un an de zile și are de achitat o amendă în valoare de 1.800 lei pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate
De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”
Actualitate
Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate