Incredibil. O casă s-a dărâmat, fiind prinse mai multe persoane sub dărâmături
Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat ieri, la ora 20:02, prin numărul unic pentru apeluri de urgență ”112” în Viile Satu Mare, acolo unde peste două persoane, respectiv doi bărbați, aparți...
Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat ieri, la ora 20:02, prin numărul unic pentru apeluri de urgență ”112” în Viile Satu Mare, acolo unde peste două persoane, respectiv doi bărbați, aparținând aceleași familii, s-a dărâmat un zid. Ambii bărbați au suferit răni destul de serioase.
Ambulanțierii au deplasat la fața locului două echipaje, unul cu medic și unul cu asistent. La locul solicitării s-a acordat asistența de urgență unui tânăr, în vârstă de 19 ani, care prezenta o contuzie de gleznă și unui bărbat, în vârstă de 37 ani, cu contuzie de bazin, torace, femur stâng.
Ambii pacienți au fost transportați pentru investigații și tratament de specialitate la Unitatea de Primire Urgențe. Aceștia se pare că sunt, totuși, în afara oricărui pericol. După ce vor ieși din spital, indivizii nu se vor putea reîntoarce în casă, aceasta fiind compromisă.
Citește și
Actualitate
Dragoste bolnavă... Un sătmărean s-a filmat cu ștreangul la gât să-și recucerească iubita. A făcut și accident
Actualitate
FOTO. Scandal monstru într-un tren plecat din Satu Mare. Un recidivist a mușcat un polițist de mână
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. Când intră în vigoare avertizarea meteo
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu în municipiul Satu Mare. Pompierii acționează cu două autospeciale
Actualitate
Cod galben de furtună în județul Satu Mare. LISTA localităților vizate
Actualitate
FOTO/VIDEO. Copac căzut peste un stâlp de electricitate, în municipiul Satu Mare. A fost avariată și o mașină
Actualitate
VIDEO. Încă o victimă a trotinetelor electrice. Un adolescent a murit după o lună pe patul de la ATI
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O mamă și un bebeluș de 9 luni au ajuns la spital după o coliziune pe DN 19A
Actualitate
FOTO/VIDEO. Tentativă la omor în Satu Mare! Doi frați ar fi intrat cu BMW-ul într-un pieton. Familia celor doi susține că ar fi fost provocați
Actualitate