"În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp, izolat 40 l/mp. Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină. Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40...50 km/h. Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest și nord-vest, iar vineri (4 octombrie) și în restul teritoriului", avertizează meteorologii.Noi atenționări, inclusiv care vizează fenomene imediate, vor fi emise în funcție de evoluția condițiilor meteo. Răcirea vine ca urmare a unui front atmosferic rece care a intrat încă de luni pe teritoriul Europei, iar furtuni severe și intensificări ale vântului au perturbat traficul rutier și aerian în mai multe țări occidentale în cursul zilelor de luni și marți.
Informare de vreme rea. Avertizarea transmisă de meteorologi
ANM a emis o informare de vreme rea, valabilă inclusiv pentru județul Satu Mare. Începând de mâine, locuitorii din nord-vestul țării se vor confrunta cu o răcire accentuată a vremii. Administrația Na...
ANM a emis o informare de vreme rea, valabilă inclusiv pentru județul Satu Mare. Începând de mâine, locuitorii din nord-vestul țării se vor confrunta cu o răcire accentuată a vremii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, valabilă pentru întreaga țară. Sunt așteptate precipitații, instabilitate atmosferică dar și o răcire accentuată a vremii, mai ales în zona de nord-vest a țării. Informarea este valabilă în perioada 03 octombrie, ora 04:00 – 5 octombrie, ora 09:00.
Citește și
Actualitate
Polițiștii i-au bătut la ușă. Sătmăreanul își va petrece următorul an după gratii
Actualitate
De la benzinărie direct în stâlp! Cum s-a terminat cursa nocturnă a doi prieteni din Ardud
Actualitate
ȘOCANT în Dorolț! Și-ar fi atacat mama cu un cric. Victima a fugit în parc ca să scape de propriul fiu!
Actualitate
El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor
Actualitate
FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident
Actualitate
Opt whisky-uri, zero permis și 160 km/h! De la petrecere direct în șanț, în județul Satu Mare
Actualitate
Primarul Ardudului, reacție după ce ANI îl vrea demis din funcție: „Sentința îmi este favorabilă!”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19, la Moftinu Mic. Ambulanță aflată aparent în misiune, lovită de un autoturism
Actualitate
Pensii mai mici în Satu Mare decât în multe județe din țară. Cât încasează, în medie, pensionarii sătmăreni
Actualitate