Un nou dosar de corupție zguduie sistemul militar, după ce un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare a fost trimis în judecată pentru dare de mită, într-un caz neobișnuit în care șpaga ar fi fost expediată prin curier. Potrivit datelor oficiale, pachetul conținea bani și mai multe sticle de pălincă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Militar București în data de 16 aprilie și se află, în prezent, în procedura de Cameră Preliminară. Inculpat în cauză este subofițer în cadrul Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare, informează g4media.ro
Afacere controlată din umbră
Potrivit rechizitoriului, militarul ar fi controlat în fapt activitatea unei firme de echipamente militare, deși aceasta era trecută oficial pe numele soției sale. Societatea vizată activează în domeniul comercializării de echipamente pentru pompieri, jandarmi, vânătoare și produse de camuflaj. Firma, înființată în 2016, a derulat sute de contracte prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), acumulând 381 de achiziții directe. În anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de aproape 2 milioane de lei și un profit net de peste 260.000 lei. În mod relevant, în platforma SEAP, la datele de contact ale firmei apare chiar numărul de telefon utilizat de jandarm.
Mita, livrată prin curier
Conform anchetatorilor, fapta principală ar fi avut loc la finalul anului 2025. Mai exact, pe 26 noiembrie, bărbatul ar fi luat legătura cu un angajat din cadrul Compartimentului Marketing și Achiziții al Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov (UM 0596 București), căruia i-ar fi transmis, prin mesaje WhatsApp, că într-un colet oficial va introduce „ceva” suplimentar.
Ulterior, în data de 5 decembrie 2025, subofițerul ar fi expediat prin intermediul firmei de curierat GLS un pachet către unitatea militară. În colet, procurorii susțin că se aflau 1.000 de lei și trei sticle PET de câte 2 litri fiecare, conținând pălincă. Scopul? Influențarea angajatului pentru ca acesta să favorizeze firma în procedurile viitoare de achiziție publică, în ciuda faptului că societatea înregistrase întârzieri în livrarea unor contracte anterioare.
Planul nu a avut însă rezultatul dorit. Destinatarul coletului a refuzat mita și a sesizat Parchetul Militar, ceea ce a dus la deschiderea anchetei și, ulterior, la trimiterea în judecată a plutonierului.
Trecut profesional și imagine publică
Cazul este cu atât mai surprinzător cu cât jandarmul sătmărean era prezentat, în urmă cu ani, drept un militar dedicat. Într-un articol de presă din 2009, acesta era descris ca fiind „singurul cadru militar de la unitatea de Jandarmi Satu Mare care pune zilnic în practică tehnicile învățate alături de o grupă de chinezi”, activând în cadrul unei grupe antitero. În ultimii ani, însă, pe conturile sale de socializare, bărbatul a promovat constant produsele firmei administrate de soția sa, sugerând o implicare directă în activitatea comercială.
Contactat de jurnaliștii G4Media.ro, subofițerul a refuzat să ofere explicații cu privire la acuzațiile formulate de procurori.
Dosarul se află în prezent în faza de Cameră Preliminară, etapă în care judecătorii verifică legalitatea administrării probelor și a actului de sesizare. Ulterior, instanța va decide dacă procesul poate începe pe fond.
Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare
Ce spune Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare, la solicitarea PresaSM: ”Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare se delimitează ferm de orice conduită care ar putea contraveni legii, normelor de integritate și principiilor care guvernează activitatea personalului militar. În același timp, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/ 1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare care au comis fapte pentru care s-a început urmărirea penală, sau pentru care au fost trimise în judecată, li se pot aplica sancțiuni disciplinare numai după soluționarea cauzei de către parchet ori de către instanța de judecată. În acest timp procedura disciplinară se suspendă.
Comanda unității a pus la dispoziția organelor abilitate toate informațiile necesare exprimandu-și disponibilitatea în a oferi organelor de cercetare toate informațiile solicitate. Precizăm că instituția noastră acordă și va acorda, ori de câte ori este solicitată, sprijinul necesar organelor abilitate, în limitele competențelor legale. Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare rămâne ferm angajat în respectarea legalității, transparenței instituționale și standardelor de integritate, valori esențiale pentru exercitarea misiunilor în serviciul cetățenilor. Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!”