Meniu

Caută pe PresaSM

0

Judecători mai puțini, dar mai eficienți la Tribunalul Satu Mare. Criza de personal este îngrijorătoare

În anul 2022, Tribunalul Satu Mare s-a confruntat, la fel ca şi în anul anterior, cu un număr mare de posturi vacante de judecător, ca urmare a eliberării din funcţie prin pensionare şi a promovării l...

Judecători mai puțini, dar mai eficienți la Tribunalul Satu Mare. Criza de personal este îngrijorătoare

În anul 2022, Tribunalul Satu Mare s-a confruntat, la fel ca şi în anul anterior, cu un număr mare de posturi vacante de judecător, ca urmare a eliberării din funcţie prin pensionare şi a promovării la instanţa superioară. Astfel, din 27 de posturi de judecători, au fost ocupate efectiv doar un număr de 16 posturi.

”Situaţia numărului redus de judecători este una foarte delicată, iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, în condiţiile în care la judecătoriile din circumscripţie sunt foarte puţini judecători care îndeplinesc condiţiile de vechime în vederea promovării la tribunal”, susține conducerea Tribunalului Satu Mare, prin președintele Cardonel Felix Mureșan, vicepreședintele Laura Micle și Remus Nemeș, respectiv coordonatorul Biroului de Informații și Relații Publice.

Pe instanţe, situaţia volumului total al activităţii se prezintă astfel:

  • la Tribunalul Satu Mare în anul 2022 numărul de cauze a scăzut faţă de anul 2021 cu 629 dosare reprezentând o scădere de 7,88%;
  • la Judecătoria Satu Mare în anul 2022 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2021 cu 2649 dosare;
  • la Judecătoria Carei în anul 2022 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2021 cu 762 dosare;
  • la Judecătoria Negreşti Oaş în anul 2022 numărul de cauze a crescut faţă de anul 2021 cu 609 de dosare.


”Din analiza datelor de mai sus, rezultă o creştere a volumului de activitate a tribunalului şi a judecătoriilor sătmărene, faţă de anul anterior, corelată cu o creştere proporţională a complexităţii cauzelor”, susține conducerea Tribunalului Satu Mare.

Tribunalul Satu Mare a avut de soluţionat în anul 2022 un număr total de 7344 dosare (cu 629 dosare mai puține faţă de anul 2021) din care, stoc la începutul anului 2713 dosare şi 4631 dosare nou înregistrate în cursul anului.

”Privitor la încărcătura medie pe judecător, având ca element de referinţă posturile efectiv ocupate, care s-au situat în anul 2022 la cifra de 16,2, reţinem că Tribunalul Satu Mare a înregistrat o încărcătură medie pe judecător de 453,3 dosare, prin raportare la volumul de activitate efectiv, cu includerea stocului anterior, respectiv o încărcătură de 789,7 de dosare prin raportare la volumul de activitate adiționat”, mai precizează sursa citată.

În anul 2022, Tribunalul Satu Mare a înregistrat un grad general de eficienţă ”foarte eficient”.

Plasarea Tribunalului Satu Mare pe grade de eficienţă, în perioada 01.01.2022-31.12.2022, este următoarea:

  1. Tribunalul Satu Mare este „foarte eficient” la primul indicator – Rata de soluţionare a dosarelor, ca urmare a soluţionării unui număr mai mare de dosare în perioada de referinţă decât numărul de dosare înregistrate în această perioadă.
  2. Stocul de dosare rămase nesoluţionate în la finele anului 2022, respectiv numărul dosarelor mai vechi de 1 an şi 6 luni în stoc determină gradul de eficienţă „satisfăcător“ la cel de-al doilea indicator.
  3. Al treilea indicator de eficienţă - ponderea dosarelor închise într-un an are gradul „foarte eficient”, în condiţiile în care din totalul de 4978 dosare soluţionate, un număr de 4518 dosare au fost soluţionate în termen de maximum un an de la înregistrare, reprezentând un procent de 90,80%.
  4. Indicatorul patru de eficienţă – durata medie de soluţionare este, de asemenea, la gradul „foarte eficient”. Durata medie de soluţionare în materiile non penale a fost de 7,3 luni, iar în penal, această durată a fost de 1,5 luni, instanţa încadrându-se în gradul foarte eficient.
  5. Procentul Tribunalului Satu Mare de redactare peste termenul legal a dosarelor finalizate cu document de tip final Hotărâre a determinat în anul 2022 un grad „foarte eficient” la indicatorul de eficienţă cinci.
    Cumulând cei cinci indicatori, valoarea medie a eficienţei Tribunalului Satu Mare în perioada 01.01.2022 – 31.12.2022 indică faptul că instanţa s-a încadrat în gradul de eficienţă „FOARTE EFICIENT”.

”În aceste condiţii specifice anului 2022, activitatea instanţei noastre s-a îmbunătăţit, din perspectiva parametrilor de eficiență analizaţi, fiind lăudabil faptul că, în pofida numărului mare de posturi vacante, Tribunalul Satu Mare a obţinut gradul de eficienţă „foarte eficient”. Activitatea Tribunalului Satu Mare, expusă în prezentul raport sintetic, reflectă eforturile întregului personal pentru cunoaşterea, interpretarea şi aplicarea corectă a legii şi totodată reprezintă meritul întregului colectiv, asigurându-se o activitate judiciară corectă, exercitată cu bună credinţă”, a concluzionat judecătorul Remus Nemeș.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 10 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 15 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 15 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 17 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 18 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 19 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 20 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 20 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 21 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 21 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 22 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite