La un pas de CRIMĂ! O FEMEIE i-a tăiat GÂTUL unui bărbat. Victima a fost în stare CRITICĂ
O femeie și un bărbat s-au pus să bea cot la cot. Dar cum aburii alcoolului și-au făcut prea bine treaba și le-a întunecat mintea, cei doi amici de pahar s-au pus pe ceartă. Femeia, fără să stea prea ...
O femeie și un bărbat s-au pus să bea cot la cot. Dar cum aburii alcoolului și-au făcut prea bine treaba și le-a întunecat mintea, cei doi amici de pahar s-au pus pe ceartă. Femeia, fără să stea prea mult pe gânduri, a luat un ciob de sticlă și i-a tăiat gâtul individului. Victima a ajuns în stare critică la Urgențe.
Concret, în noaptea de 04.09.2016, în jurul orei 01,00, pe fondul unui conflict spontan, o femeie de 42 ani, din Craidorolţ, i-a aplicat o lovitură, cu un ciob de sticlă, la nivelul gâtului, unui bărbat de 35 ani, din localitate.
Victima a fost transportată în stare critică la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicii au reușit, într-un final, să stabileze victima.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Cercetările continuă.
De altfel, judecătorii Tribunalului Satu Mare i-au dat femeii mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod de procedură penală admite propunerea motivată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi în consecinţă Dispune arestarea preventivă a inculpatei J. EMILIA, pe o durată de 30 de zile, de la 04.09.2016 la 03.10.2016 inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor.
Citește și
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate