Meniu

Caută pe PresaSM

0

Magazinele și localurile care vând țigări și alcool minorilor vor putea fi închise de Poliție

Magazinele care vând țigări minorilor vor fi închise, asta după ce Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege care prevede sancţiunea complementară de închidere a unităţii. Amenda se ridică la 10...

Magazinele și localurile care vând țigări și alcool minorilor vor putea fi închise de Poliție

Magazinele care vând țigări minorilor vor fi închise, asta după ce Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege care prevede sancţiunea complementară de închidere a unităţii. Amenda se ridică la 10.000 de lei, iar magazinul va avea actitatea suspendata pentru o lună, la prima abatere.

Proiectul prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să fie constrânşi să respecte legislaţia potrivit căreia se interzice vânzarea acestor produse către minori, precum şi descurajarea minorilor de a cumpăra aceste produse.

Potrivit proiectului, nerespectarea interdicţiei de a vinde produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani de către persoanele juridice se sancţionează cu "amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii".

Constatarea acestor contravenţii şi aplicarea sancţiunilor se va face către reprezentanţi ai Poliţiei Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Proiectul mai prevede şi modificarea legii, astfel încât se va dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de: servire cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor, precum şi de consum de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Legea a fost adoptată cu 296 de voturi "pentru". Camera Deputaților a fost for decizional.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 18 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite