Mall-urile și terasele se pot deschide în starea de alertă. Legea a fost modificată, din nou
Noul raport elaborat de deputații din Comisia Juridică cuprinde mai multe modificări printre care introducerea printre magazinele care pot fi deschise în perioada stării de alertă a mall-urilor mici, ...
Noul raport elaborat de deputații din Comisia Juridică cuprinde mai multe modificări printre care introducerea printre magazinele care pot fi deschise în perioada stării de alertă a mall-urilor mici, cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați. De asemenea, pot fi deschise terasele pe perioada stării de urgență. Conform legii, cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun, titrează Digi24.
A fost păstrat amendamentul care prevede intrarea în vigoare a legii la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a acoperi și perioada 15-18 mai, chiar dacă articolul este neconstituțional. Dacă legea nu este contestată la CCR, produce efecte după publicarea în Monitor.
În legea care reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației. Sunt prevăzute și amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor. De asemenea, autoritățile pot, în baza legii, restricționa organizărea și desfășurărarea unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.
Se poate restrânge sau interzice circulația persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.
Pot fi făcute achiziții prin negociere directă, fără publicarea în prealabil a anunțului.
Starea de alertă se declară prin Hotărâre a guvernului, aprobată în termen de 5 zile de Parlament, dacă se aplică la peste jumătate din teritoriul național.
Parlamentul lasă posibilitatea ca după starea de alertă, dacă situația o impune, să se revină la starea de urgență. „Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc”, se precizează în lege.
Ministerul Educaţiei și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și al municipiului București are obligaţia de a asigura elevilor şi personalului didactic şi nedidactic implicat, pe toată durata activităţilor prevăzute la alin.(1) şi (2), numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.
Citește și
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate