Mărturia unui medic de urgență: ”Vreau să-mi vorbiți frumos. Vreau să nu mă grăbiți. Vreau să mă iubiți”

Dr. Vasi Rădulescu este unul dintre cei mai vocali și mai cunoscuți medici din România. De profesie medic cardiolog, a luat poziție față de mai multe situații înregistrate în sistemul medical. A criticat șpaga pentru medici, cerându-le oamenilor să nu mai dea ”plicuri” la medici. Dar cere și respect și înțelegere din partea pacienților. 

Un text sincer și tulburător, pe care îl redăm integral: 

”O zi de gardă. Holul e plin. Ies să-i analizez puțin acolo, trec la birou, îi pun pe paturi, în consult, manevrez scheme în cap, împart pastile și fiole, scriu scrisori medicale și rețete. În timpul acesta, o doamnă intră și-mi cere să o văd imediat că trebuie să-și ducă fetița la grădiniță. Peste trei secunde, sunt solicitat la ORL cu un salt hipertensiv. Sună și chirurgia. Un bătrânel mă întreabă dacă au ieșit analizele. O doamnă își vrea actele pentru medicul de familie. Stau și mă-ntreb uneori dacă vreunul din cei veniți la camera de gardă s-a gândit o secundă că medicul acela e om ca ei; dacă mintea le-a plămădit această idee, când, din punctul lor de vedere, par a avea toate motivele pentru a solicita ceea ce solicită rapid, ca având lângă ei un automaton proiectat să execute iute ceva. E valabil pentru gardă și pentru activitatea “obișnuită” deosebit de grea și ea. Am să livrez bomba: da, medicul e om și el. Unul care s-ar putea să sufere teribil. Unul care poate n-a mai avut timp să stea el cu el pentru măcar un sfert de ceas, în liniște. Unul care poate e profund nefericit. Unul care poate pendulează între mari angoase. Unul care poate ar vrea să plângă de o mie de ori pe zi. Eu sunt om și vreau aceleași lucruri pe care le vreți voi de la mine. Vreau empatie. Vreau să-mi vorbiți frumos. Vreau să nu mă grăbiți. Vreau să mă țineți în brațe. Vreau să mă iubiți. Burnout. E un mixt de oboseală cronică, uzură psihică, dezamăgire profesională. Cu toții avem așa ceva. Eu și toți colegii medici suferim de burnout, pentru că nu suntem destui, pentru că avem pacienți mulți, pentru că am învățat din greu și nu suntem apreciați, pentru că multe. Ne mai aruncăm pe fereastră. Da, o facem și pare de neînțeles, dar medicii sunt profund nefericiți, au mari probleme de cuplu, strâng prea multă suferință în ei. Și poate că ne aruncăm doar metafizic, uneori venindu-ne să închidem totul pentru a ne regăsi. Punct și de la capăt. Mulți avem mecanisme de contrabalans: eu scriu, unii înjură în sală, alții spun bancuri tot timpul, unii inventează personaje și operează cu ele, toate pentru a distrage gândurile de la imaginile crunte. Dar clacăm. Deseori. Lucrăm cu moartea lângă noi. Și ne luptăm cu ea. Tu te lovești de asta ca o acțiune firească a naturii sau un accident teribil și ți se întâmplă de câteva ori. Noi resuscităm, coasem, intubăm, stabilizăm și-i facem vânt cucoanei în negru în fiecare zi. Pierdem uneori pacienți și suferim groaznic. E meseria unde un om salvează alt om sau acceptă într-un final că nu a mai putut face nimic și-l predă morții. Ce psihic să ai? Empatie sau simpatie. Pacientul vrea mereu empatie, să fie înțeles, dar nu simte că medicul vrea același lucru. Îmi mai vine să spun uneori “dar hai domnule aici în locul meu câteva minute, să văd apoi ce mai zici” când sunt asaltat de fel de fel de cerințe, pentru că fiecare vrea să fie văzut, rezolvat cât ai bate din palme. Nu pot. Sunt om și eu. Devenim pacienți și noi. Avem boli. E groaznic. Am colegi care au avut infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Am diabetici, hipertensivi, depresivi, toate declanșate rapid sau potențate de stresul meseriei. Medici cu cancere diverse. Umblăm și noi prin farmacii și cabinete, prin secții de radioterapie, ne facem IRM-uri, ne punem stenturi în coronare. Avem boli și noi, de multe ori le facem mai repede. Când ajungi prin spital, cu orice fel de problemă, te rog sincer: pleacă mereu de la ideea că medicul e om. Vorbește-i calm, acordă-i timp, fii alături de el, încurajează-l, strânge-i mâna sau strânge-l în brațe, arată-i că-l iubești pentru ceea ce face pentru tine. E ușor să luăm răul sau să-l inventăm, acolo unde nu există. E mai greu să promovăm binele, când mereu plecăm suspicioși, cu idei prefondate, cu ură spre spital. Nu e normal așa. Iubiți-ne și permiteți-ne fără energii negative să vă facem și să ne facem viața mai ușoară și mai bună."