Ministrul Educaţiei a explicat când începe școala. Cel puțin încă o lună de ”vacanță”
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunțat marţi că în şcolile din România cursurile se vor relua după încheierea stării de urgenţă. Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat că starea de u...
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunțat marţi că în şcolile din România cursurile se vor relua după încheierea stării de urgenţă. Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat că starea de urgență se va prelungi cu încă o lună.
"În contextul informaţiilor deţinute până în prezent privind evoluţia pandemiei, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar şi universitar după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenţii şi cadrele didactice să fie în siguranţă", a declarat Anisie, într-o intervenţie live de la Ministerul Educaţiei. "Nu se îngheaţă anul şcolar", a precizat ministrul Educației.
Examenele naţionale ar putea să aibă loc în luna iulie şi, în mod cert, nu vor cuprinde întrebări din materiile celui de-al doilea semestru şcolar. "În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale examenului de Evaluare Naţională şi ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluare Naţională şi Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea", a declarat Anisie.
Aceasta a adăugat că au fost anulate însă simulările examenelor naţionale, dar şi evaluările pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, la fel ca toate olimpiadele şi concursurile şcolare.
"Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la 11 martie", a mai spus ministrul Educaţiei.
Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare şi pentru mobilitatea personalului didactic au fost şi ele decalate şi vor fi definitivate după ce se va stabili data reînceperii cursurilor.
Citește și
Actualitate
Culmea traficului de droguri în județul Satu Mare. ”Vamba” a continuat să vândă și după ce a fost prins
Actualitate
VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate