Misterul cadavrului găsit în Someș. Încă nu se știe aproape nimic
Cadavrul unei femei a fost raportat plutind pe râul Someș, în zona Podului Tehnologic din municipiul Satu Mare. Un martor a sunat miercurila 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale In...
Cadavrul unei femei a fost raportat plutind pe râul Someș, în zona Podului Tehnologic din municipiul Satu Mare. Un martor a sunat miercurila 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție și Serviciul Județean de Ambulanță. Un echipaj specializat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență a intrat în apele Someșului, în jurul orei 10.20, pentru a recupera cadavrul.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că încă nu se cunoaște identitatea victimei, despre care autoritățile presupun că ar putea fi voprba despre o femeie, în vârstă de circa 45 de ani. În rest, nu au alte informații legate de identitatea sau modul în care aceasta a ajuns să își piardă viața. Dacă ar afla identitatea, polițiștii ar putea demara o anchetă în rândul apropiaților victimei, astfel încât să afle detalii importante care ar putea duce la rezolvarea cazului.
Încă nu se știe dacă vorbim despre o crimă sau un accident nefericit. Din câte se pare, corpul femeii ar fi fost de mai mult timp în apă, dată fiind starea avansată de degradare a corpului.
Cadavrul va fi examinat de către medicii legiști de la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, cei care vor da verdictul asupra cauzei decesului.
Citește și
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate