Apar primele detalii în urma anchetei deschise în cazul tragediei de sâmbătă, de pe DJ109L, între Băbești și Halmeu, după ce o șoferiță (40 de ani) a pierdut controlul volanului, mașina s-a răsturnat într-un șanț plin cu apă, și au decedat trei persoane: conducătoarea auto, fiul acesteia (13 ani) și bunica (70 de ani). Conform informațiilor PresaSM, pe carosabil nu erau formațiuni de gheață, asfaltul fiind doar umed, iar temperatura exterioară la momentul accidentului ar fi fost pozitivă, de circa 2 grade Celsius.
Potrivit datelor PresaSM, primele ipoteze ale polițiștilor în cazul accidentului mortal ar fi ”neadaptarea vitezei la condițiile de trafic”, respectiv carosabil umed. De altfel, conducătoarea auto a avut și în acest an o sancțiune contravențională pentru depășirea vitezei maxime admise în localitate. Nu s-a putut stabili încă viteza, fiindcă acul vitezometrului era căzut.
Oamenii legii verifică și camerele de supraveghere din zona Turț și Halmeu pentru a se stabili dacă nu exista posibilitatea ca șoferița să fi încercat să evite un alt autoturism, iar șoferul să fi părăsit locul incidentului. Cert este faptul că concluziile de specialitate vor fi prezentate de către experții Institutului Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean Timișoara.
Reporterii PresaSM au vorbit și cu Ioan Șereș, directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, care a precizat că: ”După cum vedem din datele meteorologice nu era cazul să se intervină cu material antiderapant, fiindcă dimineață erau temperaturi pozitive, de 1-2 grade Celsius. Vom verifica dacă prestatorul a monitorizat zona, fiindcă utilajele sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere prin GPS”.
Familia implicată în tragicul accident produs pe Drumul Județean 109L din județul Satu Mare, între Băbești și intersecția cu Drumul Național 1C care duce spre Halmeu, se îndrepta spre biserică. După ce șoferița (40 de ani) a pierdut controlul volanului, au decedat trei persoane: conducătoarea auto, fiul acesteia (13 ani) și bunica (70 de ani), . Familia era din Turț și se îndrepta spre un lăcaș de cult din Halmeu, conform informațiilor PresaSM.
Familia a mai trăit anterior o tragedie, după ce primul soț al șoferiței decedate astăzi a încetat din viață în urmă cu câțiva ani. Femeia s-a recăsătorit și spera că și-a recăpătat liniștea. Din păcate, în circumstanțe rămase încă neclare, a pierdut controlul mașinii. Doar o tânără, în vârstă de 17 ani, fiica șoferiței, a supraviețuit și se află internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, potrivit datelor PresaSM.
Potrivit datelor transmise de Poliția Satu Mare, astăzi, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 109 L, în proximitatea localității Băbești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 40 de ani, din Turț, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care l-ar fi condus, răsturnându-se într-un șanț cu apă. Din producerea evenimentului, a rezultat decesul conducătoarei auto, a unui minor de 13 ani și a unei femei de 70 de ani, precum și rănirea unei alte pasagere, în vârstă de 17 ani.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La fața locului a ajuns și prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.