Meniu

Caută pe PresaSM

0

Nouă contestație la licitație! AVE Bihor critică oferta Florisal: ”costurile nu sunt reale”

După ce Primăria Satu Mare a dat din nou câștig de cauză Florisal-ului în ce privește licitația pentru salubrizarea municipiului reședință de județ pentru următorii zece ani, cei de la AVE Bihor au co...

Nouă contestație la licitație! AVE Bihor critică oferta Florisal: ”costurile nu sunt reale”

După ce Primăria Satu Mare a dat din nou câștig de cauză Florisal-ului în ce privește licitația pentru salubrizarea municipiului reședință de județ pentru următorii zece ani, cei de la AVE Bihor au contestat din nou rezultatul la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). For care a dat dreptate ultima dată tot AVE Bihor.

Florisal a câștigat licitația

Florisal a obținut 97,19 puncte, iar Asocierea SC AVE BIHOR SRL – SC RDE HARGHITA SRL a obținut 64,84 puncte. Astfel, oferta Florisal – de 203.156.411 lei, fără TVA, a fost declarată câștigătoare, iar oferta Asocierii SC AVE BIHOR SRL – SC RDE HARGHITA SRL – de 230.193.463 lei, fără TVA, a pierdut.

AVE a contestat licitația și vine cu explicații

Reporterii PresaSM au aflat că AVE Bihor a contestat din nou licitația, motiv pentru care au luat legătura cu reprezentanții AVE Bihor pentru a oferi clarificări.

Administratorul AVE Bihor, Kovacs Zoltan, a declarat pentru PresaSM că: ”am vrea să accentuăm faptul că noi nu am făcut acest lucru de dragul contestației. Acest lucru trebuie să îl înțeleagă sătmărenii. Noi avem motive întemeiate, care trebuie reanalizate”.

Argumentele AVE Bihor

Kovacs Zoltan a mai precizat – pentru PresaSM: ”Îndrăznesc să spun că – în realitate – costurile Florisal sunt cu 55 de milioane de lei mai mari decât cele din ofertă, fiindcă Florisal are reduceri artificiale de prețuri, adică cu 20 milioane lei peste ce a ofertat AVE BIHOR! Există o diferență majoră la capitolul cheltuieli de personal, de circa 3 milioane de lei. Noi, din cei 17 ani de experiență, știm că dacă vrem să facem treabă nu putem cu salarii minime pe economie. Ca să vă exemplific: în doar șase luni, noi am crescut cantitatea de deșeuri reciclabile de la 5 la 35% unde avem contract cu autoritățile publice. Noi venim cu un utilaj de sortare în valoare de 3,5 milioane de euro, iar Florisal vine cu un utilaj de 200.000 de lei. Diferența calitativă va fi evident în favoarea noastră. Florisal nu are experiență pe reciclare, a reciclat cam 1% în 2018. Apoi, prețurile la deszăpezire, spre exemplu, înaintate de Florisal sunt mai mici în 2019 decât în 2015, or știm bine că acest lucru nu este posibil, fiindcă au crescut costurile cu energia, combustibilul, a crescut salariul minim pe economie”.

PresaSM a intrat în posesia contestației la CNSC și redăm principalele argumente ale celor de la AVE Bihor.

”(...) Am criticat precedenta modalitate de evaluare deoarece: prin oferta Florisal s-au prezentat venituri din valorificarea unor cantități de deșeuri reciclabile, care nu au niciun suport, atât din perspectiva ofertelor care au stat la baza fundamentării tarifelor, cât și din perspectiva posibilității reale de obținere a cantităților care să poate fi în mod real valorificate, ținând cont de personalul și echipamentele propuse în oferta tehnică pentru realizarea activității de sortare;

(...) S-a identificat o supraestimare a normei de lucru la curățatul gurilor de scurgere din rețeaua de canalizare; s-a constatat o diminuare a costurilor cu munca vie pentru activitatea de colectare a deșeurilor reziduale și a bio-deșeurilor;

(...) Există o necorelare flagrantă între oferta tehnică și cea financiară în ceea ce privește colantarea pubelelor; determinarea numărului de curse pentru eliminarea/depozitarea refuzului de sortare este eronată, cu consecința diminuării artificiale a costurilor aferente și a nerespectării cerințelor legale și ale documentației de licitație referitoare la indicatorii de performanță ai activității de sortare; calculul costurilor pentru centrul de colectare nu este corect realizat, ceea ce a condus la o diminuare artificială a tarifului ofertat;

(...) Calculul costurilor pentru activitatea de măturat stradal este unul greșit având în vedere că se aplică un cost de eliminare/depozitare a deșeurilor stradale care nu ține cont de tarifele aplicabile, comunicate de autoritatea contractantă;

(...) Este evident că oferta financiară nu este corect întocmită, deoarece veniturile care au stat la baza fundamentării tarifelor sunt unele nerealiste, care nu au suport în ofertele reciclatorilor. Pe lângă toate acestea considerăm că tarifele propuse sunt evident artificiale (...)”.

Citește și

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

13 iulie 2026
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

13 iulie 2026
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

13 iulie 2026
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

13 iulie 2026
Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”
Actualitate

Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”

13 iulie 2026
Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal
Actualitate

Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal

13 iulie 2026
Ardudul se pregătește pentru cel mai mare weekend cultural al verii. Trei evenimente majore vor transforma orașul într-o capitală a istoriei vii
Actualitate

Ardudul se pregătește pentru cel mai mare weekend cultural al verii. Trei evenimente majore vor transforma orașul într-o capitală a istoriei vii

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite