OMUL care DEȚINE în acte o treime dintr-o localitate BOGATĂ din județ. Oamenii îl scuipă
Descendentul unuia dintre primii prefecți ai județului, pe numele său Marius Demian, spune că are acte pentru circa o treime din comuna Păulești. Mai exact, împreună cu alte două rude ar avea dreptul ...
Descendentul unuia dintre primii prefecți ai județului, pe numele său Marius Demian, spune că are acte pentru circa o treime din comuna Păulești.
Mai exact, împreună cu alte două rude ar avea dreptul – cu titlul de moştenire – la 150 de hectare de pământ, din cele circa 500 de hectare care reprezintă suprafaţa totală a intravilanului satului Păuleşti.
Potrivit cererii de retrocedare, terenurile ar fi aparținut prefectului Carol Ilie Barbul, cel care a condus destinele județului imediat după Marea Unire.
Marius Demian a mai precizat că statul român i-ar datora câteva milioane de euro, ca titlu de despăgubire. Da dă vina pe fostul primar al comunei Păulești, Nagy Iosif.
“Statul român datorează familiei mele patru milioane de lei (…) Din 2011, mie mi s-a luat din buzunar de către cuplul Nagy – Sava – cuplul morţii – câteva milioane de euro, pe care, probabil, puteam să le primesc într-un anumit fel. Este dreptul nostru, nu am cerut nimic în plus. Atât a avut distinsul meu bunic”, a spus Marius Demian.
Acesta susține că oamenii din sat îl amenință tocmai pentru acest fapt.
”Oamenii au ieşit cu furca la topograf. Eu m-am dus la unii care îşi vând terenurile, nu au titlu, nu au nimic. M-am dus să îi întreb: Domnule, ce faci? Te dau în acţiune în revendicare? A ieşit afară şi m-a scuipat în faţă”, a mai spus Marius Demian.
În schimb, fostul primar al comunei Păuleşti, Nagy Iosif, a făcut o scurtă prezentare a istoriei localităţii, dând vina pe fostul regim pentru situaţia actuală.
“Ştiţi foarte bine că satul Păuleşti s-a format pe moşia celor doi moşieri. A lui Horvath şi a lui Barbu Ilie Carol. Au fost acolo vreo 10-15 case, care au fost ale slugilor. În rest, Păuleştiul s-a format pe suprafeţele celor doi moşieri. Au fost aduşi cetăţenii când s-a format CAP-ul (Cooperativa Agricolă de Producţie, n.red.), fiecare cetăţean a primit teren. La aplicarea Legii fondului funciar, după ce a fost el pus în posesie cu o suprafaţă de zece hectare, diferenţa a rămas la dispoziţia comunei Păuleşti. Comisia comunală a dat teren arabil în suprafaţă de până la 60 de ari fiecărui cetăţean. Acum el (Marius Demian, n.red.) vine, şi nu cu motivele şi cu numele că Nagy Ioszka sau cutare. Domnule, 176 de persoane să fie verificate dacă au primit teren legal sau ilegal. Domnilor, dacă Comisia locală a propus în 1990-1991 Comisiei comunale, Comisia comunală a propus Comisiei judeţene. Comisia judeţeană a validat. Aceşti oameni au dobândit titlu de proprietate. Au fost verificate şi s-a constatat că au fost date legal”, susţine Nagy Iosif.
Citește și
Actualitate
Razie pe drumurile din județul Satu Mare. 20 de amenzi și un autoturism imobilizat după ce au fost descoperite defecțiuni grave
Actualitate
„Curier” de droguri prins cu marfa asupra lui, în Satu Mare. Ar fi primit 1.000 de lei pentru „livrare”
Actualitate
FOTO. De ce a fost turnat asfalt roșu la intrarea în mai multe localități din vestul țării. Cum funcționează noul sistem
Actualitate
A adormit la volan și s-a oprit cu mașina în stâlp. Astăzi, în județul Satu Mare
Actualitate
TRAGEDIE. Doi sătmăreni au murit în incendiul devastator din Elveția. Cosmin și Vasile, printre victime
Actualitate
Erasmus+ – Formare profesională pentru o educație școlară modernă, participativă și orientată spre competențe la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Vulpe în apropierea unui loc de joacă din Satu Mare: "De foame o să atace până la urmă pe cineva"
Actualitate
FOTO. BabyDor.ro pune accent pe primele luni de viață ale copilului. Produse pentru bebeluși, jocuri Montessori și cadouri pregătite handmade
Actualitate
„Am vrut să transform dorința de a ajuta într-o carieră dedicată oamenilor” – interviu cu Danci Ionela Mikaela, șefa de promoție a Școlii Postliceale „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate