OPINIE. UDMR joacă pe degete PSD și PNL la Satu Mare. Toți poftesc, nimeni nu primește
Președintele Organizației Județene Satu Mare a UDMR și președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba, reușește de o bună perioadă de timp să joace pe degete PNL-ul și PSD-ul. Formațiuni politice ca...
Președintele Organizației Județene Satu Mare a UDMR și președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba, reușește de o bună perioadă de timp să joace pe degete PNL-ul și PSD-ul. Formațiuni politice care poftesc însetate la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, devenită vacantă după trecerea în neființă a fostului vicepreședinte Alexandru Panea, în ianuarie 2017.
Cu toate că liberalii și social-democrații au încercat toate pârghiile pentru a-l convinge pe Pataki să le dea funcția devenită vacantă, acesta preferă să mențină ”echilibrul”. Mai exact, să facă echilibristică între cererile celor două formațiuni.
Pataki joacă atât de abil încât a subordonat, pur și simplu, Consiliul Județean. În plenul Consiliului aproape niciun consilier de la PNL sau PSD nu ia poziție tranșantă tocmai pentru a nu-l ”supăra” pe Pataki și a pierde teren în fața competitorului.
De asemenea, Pataki a reușit să destabilizeze PSD-ul și PNL-ul, mizând pe multiplele tabere din interiorul partidelor. De altfel, sunt de notorietate deja divergențele dintre aripile Aurelia Fedorca și Mircea Govor din PSD. Să nu mai vorbim despre aripile Adrian Albu și Adrian Cozma din PNL.
La un moment dat, fiecare are negociat doar pentru el, atrăgând furia celorlalți. Vezi cazul Mircea Govor și Ciprian Ardelean ------> AICI.
Pataki a ajuns, astfel, să controleze indirect cele două partide și să le joace, pur și simplu, pe degete!
În schimb, social-democrații și liberalii îl acuză de mai bine de un an pe Pataki de joc duplicitar. Și asta pentru că Pataki a negociat cu mai mulți lideri de la PSD și PNL, tuturor promițându-le același lucru: postul de vicepreședinte.
La cum arată lucrurile, Pataki Csaba nu va înclina prea repede balanța. Și asta pentru că PNL-ul are deja un post de vicepreședinte, prin Ioan Rus, iar de PSD are nevoie ca de aer, pentru banii de la București.
Sunt curios cât va ține această echilibristică și care partid va forța nota. Un lucru e cert: Pataki a ”dresat” cele două partide.
Ciprian Bâtea - editor PresaSM.ro
Citește și
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate