Un document medical emis în 2019, invocat apoi în ședințe de firmă, la poliție și în instanțele de judecată, a stat la baza unui conflict care a escaladat timp de ani de zile. În februarie 2026, Tribunalul Satu Mare nu a mai intrat pe fondul acuzațiilor: cererea de despăgubiri de 300.000 lei a fost respinsă ca prescrisă, iar reclamantul a fost obligat la 5.000 lei cheltuieli de judecată. Dincolo de soluția tehnică, dosarul ridică o întrebare incomodă: cât de ușor poate circula o informație medicală – corectă sau nu – între terți, instituții și tribunale, cu efecte directe asupra vieții unui om?
Punctul de plecare: o adeverință cu „Alzheimer/demență mixtă”
Conflictul pornește de la două înscrisuri medicale: o adeverință din 05.12.2019 și un referat medical din 13.03.2020. Reclamantul susține că în acele documente se indică faptul că ar suferi de Alzheimer și demență mixtă și că actele ar fi fost eliberate fără consult direct, apoi comunicate către aparținători, ceea ce ar fi încălcat Legea 46/2003 privind confidențialitatea datelor medicale. Persoana acuzată, medic neurolog, susține că a interpretat un RMN și a primit relatări despre comportamente considerate periculoase, iar demersul a urmărit protejarea pacientului și a familiei. Miza reală: nu doar dacă diagnosticul era corect, ci cum s-a ajuns la el și cine a avut acces la act.
„Actul medical” intră în firmă: decizie AGEA și pierderea funcției
Din relatarea reclamantului, documentul apare într-un moment sensibil: convocarea Adunării Generale a Asociaților unei societăți unde acesta era administrator și asociat. În baza actului medical, soția reclamantului ar fi promovat o hotărâre AGEA (3 aprilie 2020) prin care reclamantul a fost revocat din funcția de administrator, iar soția ar fi fost numită administrator. Aici ancheta “socială” începe să doară. Un document medical poate produce efecte de tip „civil/comercial” (în firmă) chiar și fără o hotărâre de punere sub interdicție? Cine verifică autenticitatea și contextul unei astfel de adeverințe folosite în practică?
De la firmă la poliție: arme, permis, măsuri preventive
După episodul din firmă, urmează un al doilea: sesizare la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare (9 aprilie 2020). În urma acesteia, reclamantul spune că i s-a retras dreptul de folosință a armei de foc. Din punct de vedere public, acesta e un punct crucial: între drepturile individuale și siguranța comunității, instituțiile pot reacționa rapid când apare un indiciu medical. Însă întrebarea rămâne: reacția a fost determinată de fapte concrete sau de o hârtie? Și dacă hârtia e discutabilă, cine repară consecințele?
Colegiul Medicilor: medicul a greșit!
FOARTE IMPORTANT! Reclamantul a adus în discuție certificate medico-legale și evaluări psihologice care ar fi indicat discernământ păstrat, contestând ideea unei boli psihice invalidante. Dacă în spațiul public o astfel de acțiune e percepută ca „protecție”, în practica abuzurilor poate deveni o armă: interdicția înseamnă control asupra semnăturii, banilor, deciziilor.
Dosarul descrie un traseu complicat la Colegiul Medicilor: la nivel local s-a mers inițial pe ideea că nu există abatere disciplinară, apoi, la nivel superior, concluzia s-a întors. Comisia Superioară a reținut, în esență:
-
diagnosticul de Alzheimer se stabilește în dinamică, nu la prima evaluare, mai ales fără pacient;
-
imagistica trebuie corelată cu clinica și cu teste;
-
eliberarea documentelor în absența pacientului, direct către familie, este problematică din perspectiva normelor.
Sancțiunea finală: avertisment (după ce s-a propus inițial mustrare). Aici e una dintre cheile investigației: sistemul disciplinar spune că a existat abatere, dar instanța civilă din 2026 nici nu mai apucă să discute dacă abaterea a produs prejudicii – pentru că a intervenit prescripția.
Dosarul penal: clasare, fără despăgubiri
Reclamantul a depus și o plângere penală (fals intelectual, uz de fals, divulgarea secretului profesional). Soluția: clasare (29 mai 2024). În civil, reclamantul a încercat să arate că plângerea penală i-ar fi „oprit” termenul. Tribunalul explică însă: prescripția se întrerupe doar dacă te constituți parte civilă în ancheta penală. Iar instanța reține că nu a existat constituire ca parte civilă. Pentru publicul larg, asta e „capcana” perfectă: ai impresia că „dacă e dosar penal, nu pierzi termenele”, dar în realitate poți pierde procesul civil doar pe procedură.
Lovitura finală: procesul de 300.000 lei, respins fără fond
În februarie 2026, Tribunalul Satu Mare stabilește că acțiunea e prescrisă. De ce? Instanța aplică termenul de 3 ani din Legea 95/2006 (malpraxis), iar momentul de la care curge nu e data adeverinței, ci momentul producerii prejudiciului (evenimentele din 2020). Apoi fixează, practic, „ceasul”: 03.04.2020 → 03.04.2023; 09.04.2020 → 09.04.2023; 04.06.2020 → 04.06.2023. Acțiunea a fost introdusă la 25.09.2025. Prea târziu. Consecință: reclamantul plătește și 5.000 lei cheltuieli de judecată.
-----------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
