Meniu

Caută pe PresaSM

0

Penalii din Vama Halmeu. Corupție cu TIR-uri fictive, prejudicii uriașe

Trei vameşi penali de la Halmeu au primit o nouă condamnare la închisoare cu executare și plata unor despăgubiri uriașe către bugetul de stat. Sentința a fost dată luna aceasta de către magistrații Tr...

Penalii din Vama Halmeu. Corupție cu TIR-uri fictive, prejudicii uriașe

Trei vameşi penali de la Halmeu au primit o nouă condamnare la închisoare cu executare și plata unor despăgubiri uriașe către bugetul de stat. Sentința a fost dată luna aceasta de către magistrații Tribunalului Satu Mare. Unul dintre capii afacerii penale era fosta inspectoare vamală Dobrescu Nicoleta Manuela. Din tridentul infracțional mai făceau parte și inspectorii vamali Pavel Danciu și Vasile Nagy.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au acuzat pe cei trei de înregistrarea în fals a 17 transporturi cu haine cu ”proveniența” din China, iar în aprilie 2021 gruparea era trimisă în judecată. Conform rechizitoriului, celor trei li s-a pus în sarcină infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din fonduri europene.

Mai exact, în perioada 2007 - 2008, Dobrescu Nicoleta Manuela, Nagy Vasile şi Vanciu Pavel ar fi consemnat în documentele vamale pe care le-au întocmit fapte necorespunzătoare adevărului, în sensul că, prin Vama Halmeu au tranzitat România, spre Ucraina, un număr total de 17 mijloace de transport încărcate cu mărfuri de provenienţă extra-comunitară - China (materiale textile). in realitate, aceste mărfuri nu au ajuns în Ucraina. Aceste demersuri au creat condiţiile pentru ca taxele datorate bugetului Uniunii Europene, ca urmare a valorificării pe teritoriul UE a mărfurilor respective, să nu mai fie achitate. În această modalitate, bugetul general al Uniunii Europene a fost prejudiciat cu suma totală de 721.557 lei.

”Astfel, din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, rezultă că în perioada 24.10.2007 – 20.04.2008, în calitate de controlor vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, după ce a consemnat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în documentele pe care le-a întocmit (fișa de evidență a mijloacelor de transport, registrul de export, înregistrările din sistemul informatic vamal, MRN-uri), inculpata Dobrescu Nicoleta Manuela a folosit aceste documente false pentru a confirma informatic în modulul N.C.T.S. ieșirea din România (și, implicit, din spațiul vamal comun) a unor transporturi de mărfuri – textile, cu consecința diminuării resurselor ce trebuie virate la bugetul general al Uniunii Europene, prin neachitarea taxelor vamale datorate”, se arată în rechizitoriul DNA.

Capul afacerii penale, respectiv fosta inspectoare vamală Dobrescu Nicoleta Manuela, a fost condamnată la patru ani de închisoare, fiind obligată să achite despăgubiri în valoare de 160.768 lei. Vanciu Pavel a primit doi ani şi şase luni de închisoare, și trebuie să plătească despăgubiri de 322.139 lei. Nagy Vasile a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare, dar și la plata unor despăgubiri de 231.561 lei. Sentinţa Tribunalului Satu Mare nu este definitivă.

Cert este faptul că Vasile Nagy este de negăsit de circa șapte ani, în timp ce Dobrescu și Vanciu și-au plătit datoriile către societate.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 8 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite