Poliția Română spune una, Ungaria face ce vrea. Românii, bătaie de joc la graniță
În timp ce autoritățile române spun că cetățenii români care se întorc din Occident spre țară, via Ungaria, pot să tranziteze prin PTF Petea sau PTF Urziceni, realitatea din teren pare să fie cu totul...
În timp ce autoritățile române spun că cetățenii români care se întorc din Occident spre țară, via Ungaria, pot să tranziteze prin PTF Petea sau PTF Urziceni, realitatea din teren pare să fie cu totul alta. Și asta pentru că autoritățile din Ungaria nu par să respecte înțelegerea de la nivel înalt cu partea română.
O familie de sătmăreni întoarsă din Germania a confirmat faptul că lucrurile nu stau chiar așa dincolo de graniță, în Ungaria. Deși s-a anunțat că se poate tranzita prin PTF Petea, familia a fost dirijată de către polițiștii maghiari (cu arma la vedere) înspre PTF Nădlac în cursul zilei de sâmbătă.
„Am venit acasă din Germania, eu sotul și cei doi copii minori. Am luat-o pe traseul indicat de autorități spre Petea, fiind din judetul Satu Mare. Doar că nu am fost lăsați să ajungem la Petea, pentru că pe traseu se află polițiști maghiari cu armele la vedere care ne repetau obsesiv „Nem, nem, Nădlac”, indicându-ne direcția în care să ne continuăm drumul. Deci sunt inutile toate informările autorităților, dacă nu există o realitate în ceea ce spun și oamenii nu pot ajunge la vămile indicate”, a declarat sătmăreanca pentru obiectiv-sm.ro
Neavând de ales, familia de sătmăreni a luat-o spre Nădlac pentru a intra în țară, așteptându-se la aglomerări și timpi mari de așteptare, dar au avut surpriza ca în două ore să treacă vama, asta nu înainte de a se lovi de o altă inepție.
„Am pornit la drum cu declarațiile făcute de acasă, acele declarații ce trebuie completate la vamă, tocmai în ideea de a nu mai pierde timpul la graniță. Ne-am făcut declarațiile eu cu soțul, trecând pe declarații și copiii, fiind minori. Doar că la vamă ni se comunică faptul că nu sunt corecte, că trebuie declarații pe proprie răspundere pentru toți patru, deci inclusiv pentru copilul de 6 luni. Ce proprie răspundere are un copil de șase luni? Mi se pare o absurditate ce poți să ceri, mi se pare o absurditate să mai îngreunezi situația de trecere a frontierei, în condițiile în care sunt mii de oameni care stau la rând să intre în țară, doar pentru că tu vrei declarații pe proprie răspundere de la un copil de la 6 luni și de la unul de 5 ani”, a mai declarat sătmăreanca pentru obiectiv-sm.ro.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate