Locul I a fost obţinut de o echipă de pompieri careieni, formată din Ştefan Kovacs şi Arnold Szabo. Pe locul secund s-a clasat tot o echipă formată din pompierii careieni Ciprian Naghiu şi Cosmin Mateş. Pe locul al treilea s-a clasat echipa formată din pompierii maramureşeni Ioan Sârb şi Radu Măgurean. De asemenea, locotenent- colonelul Florin Şanta a primit premiul pentru cea mai mare captură, un crap de 6,67 kilograme.
De asemenea, toţi participanţii la concurs au primit câte un premiu constând în articole de pescuit. După festivitatea de premiere, concurenţii şi invitaţii au degustat un foarte gustos babgulaş. Pompierii s-au ÎNTRECUT la pescuit! Careiul, gazda perfectă a militarilor
Pe lacul de la Ianculeşti s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă cea de-a V-a ediție a concursului de pescuit organizat cu ocazia Zilei Pompierilor. Nu mai puțin de 25 de echipaje au intrat în competiție. P...
Pe lacul de la Ianculeşti s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă cea de-a V-a ediție a concursului de pescuit organizat cu ocazia Zilei Pompierilor.
Nu mai puțin de 25 de echipaje au intrat în competiție. Pompierii careieni au dovedit că se pricep nu numai la stinsul incendiilor, ci şi la pescuit, ocupând primele două locuri în clasament.
Concursul a debutat vineri, la ora 12.00, după tragerea la sorţi a standurilor. Sâmbătă a sosit şi momentul adevărului. Participanţi au încercat până în ultima clipă să răstoarne situaţia cu un crap prins pe ultima sută de metri.
Premiile au fost înmânate de către primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, alături de inspectorul şef al ISU Satu Mare, colonelul Nicolae Dima, şi şeful Centrului Operaţional al ISU Satu Mare, locotenent- colonelul Aurel Ulici. La festivitatea de premiere cu mai fost prezenţi prim-adjunctul şefului ISU, locotenent- colonelul Constantin Ganea, comandantul Secţiei de pompieri Carei, locotenent- colonelul Dumitru Mateş, şi adjunctul său, căpitanul Sorin Bulgărean.
Primarul Eugen Kovacs le-a mulţumit pompierilor că au ales lacul de la Ianculeşti pentru desfăşurarea competiţiei şi i-a îndemnat să revină şi la anul, promiţând că lacul va fi populat intensiv cu peşte până atunci. În calitate de gazdă a evenimentului, primarul Kovacs a primit o diplomă din partea inspectorului şef al ISU Satu Mare, colonelul Nicolae Dima.
Locul I a fost obţinut de o echipă de pompieri careieni, formată din Ştefan Kovacs şi Arnold Szabo. Pe locul secund s-a clasat tot o echipă formată din pompierii careieni Ciprian Naghiu şi Cosmin Mateş. Pe locul al treilea s-a clasat echipa formată din pompierii maramureşeni Ioan Sârb şi Radu Măgurean. De asemenea, locotenent- colonelul Florin Şanta a primit premiul pentru cea mai mare captură, un crap de 6,67 kilograme.
De asemenea, toţi participanţii la concurs au primit câte un premiu constând în articole de pescuit. După festivitatea de premiere, concurenţii şi invitaţii au degustat un foarte gustos babgulaş.
Locul I a fost obţinut de o echipă de pompieri careieni, formată din Ştefan Kovacs şi Arnold Szabo. Pe locul secund s-a clasat tot o echipă formată din pompierii careieni Ciprian Naghiu şi Cosmin Mateş. Pe locul al treilea s-a clasat echipa formată din pompierii maramureşeni Ioan Sârb şi Radu Măgurean. De asemenea, locotenent- colonelul Florin Şanta a primit premiul pentru cea mai mare captură, un crap de 6,67 kilograme.
De asemenea, toţi participanţii la concurs au primit câte un premiu constând în articole de pescuit. După festivitatea de premiere, concurenţii şi invitaţii au degustat un foarte gustos babgulaş. Citește și
Life
Cum alegi un whisky pentru cadou în funcție de buget, personalitate și ocazie
Life
Peisaj de vis, video banal? Unde greșești când filmezi cu drona
Life
ANUNȚ DE ANGAJARE: SC FLORISAL SA caută electrician auto
Life
Setările ascunse care îți fac televizorul smart mai rapid și imaginea mai clară
Life
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „PRODUCEREA DE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE ÎN CADRUL FERMEI SĂTMĂREL”
Life
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „PRODUCEREA DE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE ÎN CADRUL FERMEI AMOPIG MEAT LIPĂU”
Life
Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă joi în patru localități din județul Satu Mare
Life
Ce substanțe se pot pulveriza cu o pompă electrică (fungicide, insecticide, îngrășăminte) și ce variante sunt recomandate pentru diferite utilizări în 2026?
Life
Bucătăria care respiră: cum alegi aparatele care nu te vor dezamăgi niciodata
Life