Povestea podarului sancționat de ANAF. Trece oameni peste Someș de 32 de ani
Povestea lui Ioan Coț - ca și podar al locului, unind județele Maramureș și Satu Mare în dreptul localităților Pomi - Seini, a început în 1985. De atunci unul dintre cei mai cunoscuți sătmăreni ai mom...
Povestea lui Ioan Coț - ca și podar al locului, unind județele Maramureș și Satu Mare în dreptul localităților Pomi - Seini, a început în 1985. De atunci unul dintre cei mai cunoscuți sătmăreni ai momentului tot traversează Someșul cu bacul său.
Investiția nu a fost una tocmai mică, spune Ioan Coț. Contravaloarea sistemului ridicându-se la peste 250.000 de lei la nivelul acelui an. Bani de care se puteau cumpăra, spre exemplu, patru autoturisme Dacia.
Omul s-a descurcat mai bine de 32 de ani, până când doi inspectori ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) i-au dat lui Ioan Coț o amendă de 6.250 de lei pentru că nu a avut casă de marcat. Mai mult, omul a fost obligat ca după trei decenii să fie nevoit să scoată bacul din apă.
Ioan Coț - administratorul bacului - susține că dă bonuri și plătește impozitele la stat. Are și toate actele în regulă, mai spune acesta. Cu toate acestea, azi expiră termenul în care poate plăti amenda în 48 de ore. Și o va face, spune acesta, dar va acționa în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală. Ioan Coț va cere ca amenda să îi fie transformată în avertisment. Este la prima abatere, spune Ioan Coț.
Fără acest bac, oamenii locului trebuie să facă un ocol de 60 de kilometri ca să ajungă pe celălalt mal, aflat la câțiva zeci de metri distanță, dacă bacul este funcțional.
Până atunci, ambarcațiunea nu mai are voie să funcționeze, din cauză că inspectorii fiscali i-au suspendat activitatea.
[gallery size="full" ids="23980,23981,23982"]
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate