Meniu

Caută pe PresaSM

0

Prima schimbare așteptată la Satu Mare după rocada PSD-PNL. Ce se întâmplă cu subprefectul Altfatter

Subprefectul Tamas Altfatter și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, un scurt bilanț al timpului său petrecut la Instituția Prefectului, atât ca subprefect, cât și ca prefect. Gestionarea p...

Prima schimbare așteptată la Satu Mare după rocada PSD-PNL. Ce se întâmplă cu subprefectul Altfatter

Subprefectul Tamas Altfatter și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, un scurt bilanț al timpului său petrecut la Instituția Prefectului, atât ca subprefect, cât și ca prefect. Gestionarea pandemiei, a campaniei de vaccinare, dar și eforturile pentru realizarea Centurii și finalizarea și mutarea instituției în sediul nou au fost câteva dintre menținuile făcute de politicianul UDMR. În ceea ce privește viitorul, Altfatter a spus că se află la dispoziția noului guvern.

Cu o carieră în administrația publică începută în 2004, Tamas Altfatter, încă subprefect al județului Satu Mare, a ocupat această funcție pentru prima dată în 2014. De atunci, Altfatter s-a aflat la conducerea Instituției Prefectului, cu atribuții în controlul juridic al hotărârilor administrative, monitorizarea activității instituțiilor subordonate, respectiv executarea diferitelor programe guvernamentale.

În 2021, în plină pandemie, Tamas Altfatter a devenit Prefect al județului, preocuparea principală, a precizat acesta, a fost organizarea campaniei de vaccinare, dar și găsirea resurselor necesare pentru aceasta, dar și pentru gestionarea în continuare a pandemiei de COVID-19.

Printre realizări, Altfatter a numărat și efoturile depuse pe lângă CNAIR pentru realizarea Centurii Sătmarului, dar și un proiect care a durat decenii, realizarea noului sediu al Prefecturii, care s-a inaugurat în ianuarie 2022.

Un alt proiect considerat important de către actualul subprefect este cel al drumul de viteză și al punctului de la Oar care va asigura legătura cu rețeaua de mare viteză din occident.

La începutul lui 2022, după intrarea PSD la guvernare, UDMR a cedat funcția de prefect către social-democrați, iar Altfatter a fost renumit subprefect al județului.

"Ce se va întâmpla cu mine în calitate de subprefect? Eu, cum am fost și în această perioadă, sunt la dispoziția Guvernului. Dacă Guvernul României, respectiv primul ministru va dori să păstreze o funcție în ceea ce privește persoana mea, o funcție pentru minorități, cu mult drag îmi voi continua activitatea. Dacă nu, vom lăsa alți specialiști să vină în cadrul Instituției Prefectului. Problema e că învață în ani de zile ceea ce se întâmplă în cadrul Instituției Prefectului", a precizat subprefectul Tamas Altfatter.

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 55 minute
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 4 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 21 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite